Autoritățile britanice vor să interzică vânzarea de automobile noi cu motoare pe benzină şi motorină în cadrul măsurilor vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Surpriza vine însă de la premierul Boris Johnson, care intenționează să devanseze cu 5 ani data de la care se va aplica interdicția.
Premierul britanic Boris Johnson intenţionează să anunţe săptămâna viitoare interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2030, cu cinci ani mai devreme decât se intenţiona până acum, a anunţat sâmbătă cotidianul Financial Times.
Conform calendarului iniţial, autorităţile de la Londra intenţionau să interzică vânzarea de automobile noi cu motoare pe benzină şi motorină începând din 2040, în cadrul măsurilor vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă în luna februarie a acestui an Johnson a avansat data pentru 2035.
Automobilele hibride sunt scutite
Citând surse din interiorul guvernului şi din industria auto, Financial Times susţine că acum Boris Johnson vrea să mai avanseze odată ţinta pentru 2030, urmând ca anunţul oficial să fie făcut într-un discurs pe tema politicii de mediu pe care premierul britanic al urma să îl ţină săptămâna viitoare.
Financial Times susţine că noua dată ţintă nu ar urma să se aplice şi anumitor automobile hibride, care utilizează atât un motor electric cât şi unul care funcţionează pe combustibili fosili, şi care vor putea să fie comercializate până în 2035.
Încetarea vânzării de automobile noi cu motoare pe benzină şi motorină ar reprezenta o modificare majoră pentru piaţa auto din Marea Britanie.
Unele țări europene vor să impună termenul 2030
Cifrele publicate arată că automobilele echipate cu motoare pe benzină şi motorină au reprezentat 73,6% din noile automobile vândute până acum în acest an, în timp ce doar 5,5% au fost automobile complet electrice, care tind să fie mai scumpe.
Restul este reprezentat de diferitele tipuri de vehicule hibride.
În context, trebuie precizat că Danemarca, sprijinită de alte 10 state membre UE, a cerut o strategie la nivelul Uniunii privind retragerea maşinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină, inclusiv interzicerea vânzărilor la nivelul ţărilor din blocul comunitar până în 2030, în vederea reducerii poluării.
Iar obiectivul preşedintelui Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, este crearea unei Europe neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.