Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede ca circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă, înmatriculate în România, să fie interzisă. Cu toate acestea, proiectul mai prevede ca proprietarii de astfel de mașini să le poată folosi în continuare după ce legea intră în vigoare, doar dacă vor schimba volanul pe partea stângă.
”Circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”, se arată în proiectul legislativ.
Inițiatorii acestui proiect mai notează că vehiculele care nu vor fi supuse acestei legi vor fi cele de interes istoric și cele speciale, utilizate în serviciile publice comunitare, referindu-se, de fapt, la vehiculele folosite pentru curățenia stradală.
Interdicția se aplică la 6 luni de la data înmatriculării în România
Proiectul prevede ca această lege să se aplice la 6 luni de la data înmatriculării sau înregistrării în România pentru mașinile care intră în această categorie.
În plus, spune proiectul, ”inspecția tehnică periodică a autovehiculelor care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al acestora și care au fost înmatriculate sau înregistrate în România anterior acestei date se acordă numai cu condiția mutării postului de conducere al autovehiculului pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al acestuia”.
Șoferii care nu vor respecta noua lege vor avea certificatul de înamtriculare reținut și va fi înapoiat doar dacă posesorul mașinii va face dovada că a mutat volanul de pe partea dreptă pe partea opusă. Amintim că această dovadă se poate elibera de către Registrul Auto Român.
Inițiatorii proiectului mai spus că această lege are ca scop scăderea numărului de accidente rutiere provocate de astfel de autoturisme, subliniind că numărul total de accidente produse de mașini cu volanul pe dreapta reprezintă 10 procente din totalul accidentelor rutiere anuale.
”Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.