În cursul zilei de luni, 26 iunie, plenul reunit al celor două camere ale Legislativului au decis eliminarea pensiilor parlamentarilor. Legea a trecut cu votul a 382 deputați și senatori. Doar trei dintre ei s-au abținut.
„Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale. După cum știți, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliții, pe care l-am asumat public și prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive.
În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR. România nu își poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să tragem toți banii pe care îi avem la dispoziție”, a spus Nicolae Ciucă.
Inițiativa legislativă vizează abrogarea prevederilor cuprinse în capitolul XI din Legea nr. 96/2006, care se referă la dreptul deputaților și senatorilor de a primi indemnizația pentru limită de vârstă.
Pe 6 iunie, Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a depus în Parlament o propunere legislativă prin care se urmărește eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
„Este un gest normal să îţi elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuţi despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeaşi soartă. Din motive ştiute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea aşteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuţii cu mulţi dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot! Eliminarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor este o prioritate”, anunţa Alfred Simonis pe Facebook.
Poziția PNL, una constantă și consecventă
Președintele Senatului a mai precizat că poziția liberalilor în ceea ce privește acest subiect a fost mereu una constantă și consecventă.
„Mesajul profund al votului de azi, ca și a reformei pensiilor speciale pe care urmează să o votăm, este că vrem să așezăm societatea și instituțiile statului pe reguli unitare și pe valori comune. Care să fie respectate și urmate de toți, fără excepții. Asta ne va permite să avem o societate mai unită și, în final, mai competitivă. Sigur, nu va fi ușor, iar procesul va fi unul de durată. Dar opțiunea noastră este, în mod sigur, una corectă. Cu România și cu românii. Fac, așadar, un apel către Opoziție să renunțe la retorica politicianistă și să voteze această inițiativă legislativă, solidar cu actuala majoritate parlamentară. Să le arătăm românilor că suntem responsabili și că, în momente importante cum este și acesta de azi, avem puterea să punem interesul public mai presus decât interesul de partid. Numai așa, prin acțiunile noastre, vom putea reclădi încrederea în clasa politică și în instituții”, a mai spus Ciucă.
Diana Șoșoacă nu a putut lua cuvântul
Senatoarea Diana Șoșoacă a încercat să ia cuvântul, însă președintele de ședință nu i-a dat voie, motiv pentru care aceasta a spus „Vreau și eu să iau cuvântul. E dreptul meu să vorbesc”.
Replica sa a fost spusă de la microfonul deputatului independent Andrei Lupu care încerca să susțină un amendament care fusese respins.
La rândul său, deputatul PSD Alfred Simonis a declarat „Știu că e dureros pentru cei din Opoziție să voteze proiectul PSD și al actualei majorități. Știu că este dureros. Începem azi reformele cu pensiile parlamentarilor. Vom impozita și elimina mai mulți beneficiari ai pensiilor speciale. Avem șansa să facem un lucru pe care românii în așteaptă de mult. Parlamentul dovedește că e un partener loial al Guvernului. Această săptămnă este o săptămână albă, pentru că foarte multe legi vor fi adoptate. Pensiile parlamentare, pensiile speciale și jaloane din PNRR sunt priorități. Știu că ați încercat din opoziție să eliminați pensiile speciale, nu de la putere. Avem șansa împreună pe un proiect PSD să eliminam pensiile speciale ale parlamentarilor”.
Mesajul venit de la USR
Președintele USR, Cătălin Drulă, a avut și el un mesaj în care spune „Domnule președinte al Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, vă ascultam înmărmurit mai devreme. Domnule premier, Marcel Ciolacu, președinte al PSD și un susținător al pensiilor speciale, sunteți cel care a semnat în 2015 legea de introducere. Sunteți cei – că aici aveți o responsabilitate împărțită – care ați blocat proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale timp de un an și două luni. Proiectul nostru, cu exact același conținut ca cel pe care îl votăm astăzi, a fost depus în 6 mai 2022. Ceea ce ați făcut a fost să permiteți acestor pensii să mai fie plătite încă un an și două luni. Am făcut un calcul – erați la o masă, recent, cu domnii Adrian Năstase, Tăriceanu, Văcăroiu, Florin Georgescu – ne-au mai costat de atunci 600.000 de lei pensiile acestor domni pentru că nu ați vrut să votăm proiectul USR”.
„Domnule Ciolacu, din păcate pentru dumneavoastră și din fericire pentru țara asta, oamenii vă vor judeca după fapte, nu după vorbe. Iar faptele arată că blocați sistematic eliminarea pensiilor speciale, că ați copiat proiectul USR și ați servit niște mingi celor de la CCR ca poate să fie declarat neconstituțional ceea ce votăm astăzi. Oricum, vorbim despre 700 de beneficiari de pensii speciale. Celelalte 210.000 de pensii speciale – precum cea a domnului Ciucă, care va fi salvată în plenul care urmează peste o oră -rămân în vigoare. Din fericire pentru țara asta, nu o să puteți să-i faceți pe oameni din vorbe. Și faptele, și anume că sunteți o clasă politică care a introdus aceste pensii speciale, noi categorii de pensii speciale încontinuu și susțineți privilegiile în dauna corectitudinii, pentru acest lucru veți primi nota de plată la vot”, a adăugat el.