Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 octombrie, că România este pe ultima sută de metri pentru a bifa un jalon important în PNRR, pensiile speciale.
Aceasta speră însă ca Ministerul Muncii să elaboreze în scurt timp un proiect de act normativ prin care „va fi reglată” situaţia pensiilor speciale, fără de care România „nu îşi va lua” banii din PNRR.
Aceste pensii se modifică total. Ministerul Muncii va da ordinul. Sute de mii de români sunt vizați
„Suntem pe ultima sută de metri cu bifarea acestui jalon. Noi până la sfârşitul anului trebuie să avem garanţia că această legislaţie este adoptată şi că stă în picioare, că este una constituţională. Cred că trebuie ca Ministerul Muncii să facă demersurile cât mai accelerat. De un an vorbim de această lege (…)
Ministerul Muncii, domnul Budăi este la curent cu discuţia legată de tăierea pensiilor speciale, nu de ieri, de azi. Nu cred că activitatea Ministerului Muncii a fost blocată de aşteptarea raportului de la Banca Mondială, dar având acum toate informaţiile pe masă avem posibilitatea să ajustăm actul normativ, astfel încât el să fie constituţional (…) Aştept să văd acest proiect.
Sunt convinsă că va ajunge foarte repede pe masa Guvernului şi că vom avea reglată problema pensiilor speciale fără care, subliniez, România nu îşi va lua banii din PNRR”, a anunțat Alina Gorghiu (PNL), miercuri, la Senat, făcând o aluzie directă la adresa lui Marius Budăi, ministrul pensiilor, de la PSD.
Promisiune și obligație față de România
De asemenea, preşedintele interimar al Senatului a mai explicat că acest aspect reprezintă „o promisiune şi o obligaţie” faţă de societate.
„Sunt sigură că va veni Ministerul într-un timp foarte scurt cu tot ceea ce trebuie, astfel încât să ne onorăm nu doar programul de guvernare, ci o promisiune şi o obligaţie pe care avem o avem în faţa societăţii româneşti. Trebuie să rezolvăm o dată problema cu pensiile speciale. Este o un lucru pe care de-a lungul vremii, din varii motive, că a fost decizia Curţii Constituţionale, că a fost o lege întocmită prost, nu l-am bifat. Acum PNRR ne obligă să facem şi mă bucur că suntem în faza finală”, a mai adăugat Alina Gorghiu.
Mai mult, aceasta a mai atras atenția că pensiile din sistemul de apărare sunt pensii ocupaţionale, deoarece au contribuţii plătite.
Marius Budăi a primit raportul de la Banca Mondială privind pensiile speciale
În același timp, în cursul zilei de marți, ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că a primit raportul de la Banca Mondială cu cerinţele din PNRR, iar pensiile militare sunt cuprinse într-un jalon.
„După cum ştiţi, avem un contract în derulare cu Banca Mondială pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. Unele dintre ele mi se par extrem de absurde, dacă vorbim de acel procent. Dar, astăzi dimineaţă, am primit, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială, un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât trebuie să implementăm PNRR, un PNRR care, după cum bine ştiţi, a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă, semnat şi asumat de Florin Cîţu în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de atunci, domnul Ghinea.
Avem recomandări de la Banca Mondială, astfel încât să putem respecta jalonul, măsuri care să vină îndeplinirea celor cinci cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa-zis speciale”, a declarat Marius Budăi în cursul zilei de marți, la o zi după ce a primit raportul respectiv.