Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat miercuri că reforma pensiilor speciale va pica în sarcina fiecărui ministru de resort. Oficialul a precizat că Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiţiei vor decide ce modificări se vor face la aceste pensii.
Marius Budăi, despre reforma pensiilor speciale
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, după ce Budăi a fost întrebat dacă a purtat discuţii cu reprezentanţii unor ministere precum Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Justiţiei, pentru a se ajunge la un acord în ceea ce priveşte pensiile de serviciu.
„Am votat o OUG care cuprinde măsuri de protecție pentru angajați și angajatori. Am reintrodus măsura șomajului tehnic și aceste măsuri în această perioadă când există riscul de a se întrerupe activitatea. Există acele măsuri privind asigurarea unui venit de 75% din salariu.
Până la finele lunii februarie trebuie să încheiem actele în ceea ce privește acordul privind furnizarea de servicii de consultanță de la Banca Mondială pentru pensii și legea salarizării. În acel Memorandum am introdus miniștrii care au ministere cu pensii speciale. Mi se pare normal ca fiecare minister de resort să vină cu reforma aferentă sistemului lui”, a declarat Marius Budăi.
Ce se întâmplă cu Pilonul II de pensii?
De asemenea, ministrul a menţionat că în termen de câteva zile va face precizări referitoare la pilonul II de pensii, dar a subliniat că aceste aspecte nu se referă la reglementarea plăţii.
„A fost o mare agitaţie printr-o interpretare eronată a jalonului din PNRR care nu prevede plata pensiilor din pilonul doi. Suntem în discuţii acum cu ASF şi cred că în maxim o săptămână – zece zile vom finaliza şi acest jalon, care nu prevede posibilitatea de plată – acest lucru se întâmplă şi acum, sunt oameni care deja au beneficiat de banii din pilonul doi – dar ceea ce se discută pentru trimestrul unu, ca jalon, în PNRR, nu vorbim de plată. Vorbim de alte lucruri. Atunci când le voi avea finalizate, aş prefera să vi le comunic – referitor la alte modalităţi de investiţii. Sunt multe chestiuni acolo pe care le vom avea clar stabilite cu ASF – pentru că suntem împreună pentru acest jalon – şi vom comunica public, dar puţină răbdare, câteva zile”, a spus Budăi.