Veste cruntă pentru aceşti români. Aceste pensii vor fi calculate în funcție de contributivitate! Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a spus clar. Urmează o reformă fără precedent în România.
Pensiile care vor fi calculate în functie de contribuții
Se anunţă o revoluţie fără precedent în sistemul de pensii. Chiar noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a dat semnalul clar.
Milioane de români sunt nevoiţi să trăiască doar cu aproximativ 1000 de lei pe lună, iar alţii, aproape mii, au pensii de zeci de mii de lei. Mai mult, ultimii ies la pensii mult prea devreme, imediat după 40 de ani.
„Oamenii sunt întotdeauna cei care oferă inspirația și motivația pentru cele mai complicate proiecte. Am găsit astăzi, chiar la Casele locale de pensii a sectoarelor 3 și 4, două exemple de astfel de oameni care îmi dovedesc, o dată în plus, că trebuie readusă echitatea în sistemul de pensii.
🔵 Primul este exemplul unei doamne care lucrează în instituție de 41 de ani și care urmează să se pensioneze cu 2 300 lei, pe care am găsit-o calculând un dosar de pensie specială de 23 000 lei al unui ”pensionar” în vârstă de 51 de ani.
🔵 Un al doilea exemplu este al unei alte doamne în vârstă de 78 de ani, angajată a casei timp de 45 de ani, care a continuat să lucreze ca voluntar în cadrul aceleiași instituții, după vârsta de pensionare. Doamna are acum o pensie de 2 500 lei.
Aproape zece mii de pensii de aproape 10.000 de lei
ℹ️ În România, sunt 4,9 milioane de pensii în plată în sistemul public, cu o pensie medie puțin peste 1.500 de lei și mai există alte 9.500 de pensii speciale, unde media e de 9.100 lei.
Sunt discrepanțe uriașe pe care ne pregătim să le corectăm printr-o reformă a sistemului de pensii care să aducă și pensiile speciale mai aproape de criteriul contributivității. Am demarat această reformă printr-o evaluare a tuturor dosarelor, demers pe care îl vor duce la bun sfârșit casele teritoriale de pensii.
➡️ Discuția pe care am avut-o astăzi cu angajații caselor locale de pensii a sectoarelor 3 și 4 mă face să fiu optimistă că, atâta vreme cât ne vom organiza bine în fiecare dintre aceste instituții și vom putea acoperi necesarul de resurse, evaluarea dosarelor va putea finaliza în termenul stabilit.
➡️ Alte subiecte pe care le-am abordat în cursul vizitei de astăzi s-au referit la formarea profesională a angajaților, digitalizare, simplificarea procedurilor de plată prin achiziționarea de POS-uri, dar și despre disfuncționalitățile semnalate de beneficiari în transmiterea taloanelor de pensii la domiciliu.
Mi-am propus ca, în cursul săptămânii viitoare, să discut cu reprezentanții Poștei Române despre modul în care este livrat acest serviciu stabilit prin contract și achitat de casele de pensii.
✅ Discuția pe care am purtat-o astăzi cu angajații caselor de pensii a sectoarelor 3 și 4 mi-a confirmat faptul că, pe lângă profesionalism, în lucrul cu oamenii este nevoie de empatie și de implicare. Dincolo de legi și de proceduri, angajații sunt interfața dintre stat și beneficiari și acesta este motivul pentru care i-am rugat să nu uite nicio clipă că oameni în vârstă depind de munca lor, să fie responsabili și riguroși”, a spus noul ministru al Muncii, Raluca Turcan.