Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a spus că toate persoanele care vin în România din străinătate trebuie să respecte măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc.
„Se instituie, începând cu data de 15 mai, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţi”, a declarat Raed Arafat.
Măsura de izolare la domiciliu
„Cu alte cuvinte, din această noapte, de la momentul publicării, cei care sosesc în ţară, indiferent de unde vin, se aplică pentru ei măsura de izolare la domiciliu”, a transmis șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.