O serie de sortimente de înghețată extrem de populare în România au fost retrase de la raft, în urma unei alerte alimentare declanșată de ANSVSA.
Compania Mars retrage de la comercializare îngheţatele Bounty (îngheţată 6 batoane), Twix (îngheţată 6 batoane) Snickers (îngheţată 6 batoane) Snickers (îngheţată baton 48 grame), Snickers Xtra (îngheţată baton 66 grame), Bounty (îngheţată baton 39,1 grame) şi Twix (îngheţată baton 40 grame), informează sâmbătă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care publică anunţul companiei producătoare.
Potrivit anunţului publicat de ANSVSA, consumarea produselor nu este nocivă, iar retragerea de la comercializare are loc în urma prezenţei oxidului de etilenă la niveluri mai mari decât cele permise de lege într-un ingredient produs de unul din furnizorii Mars.
„Mars recheamă din România produsele (…) de îngheţată menţionate (…). Acest lucru se datorează prezenţei oxidului de etilenă într-un ingredient produs de unul dintre furnizorii noştri, la niveluri mai mari decât cele permise de legislaţia UE. Acest fapt are impact cu privire la Mars precum şi alţi producători. ESTE IMPORTANT că, deşi nivelul de oxid de etilenă din ingredientul afectat este peste limitele legale pentru Europa, noi folosim doar o cantitate mică din acest ingredient în produsele noastre de îngheţată. Ca urmare, nivelul de oxid de etilenă din îngheţată este minimal şi mult sub limitele legale din Europa pentru ingredient. Consumarea produsului nu este nocivă”, se menţionează în anunţul Mars publicat de ANSVSA.
Compania Mars România colaborează cu autorităţile competente în materie de siguranţă alimentară şi cu clienţii vânzători cu amănuntul pentru a se asigura că toţi consumatorii sunt informaţi de rechemare, se precizează în comunicat.
Niciun alt brand sau produs ale Mars sau alte loturi din aceleaşi produse sau produse cu alt termen de valabilitate nu sunt afectate, potrivit producătorului.
Loturile şi datele de valabilitate ale produselor retrase de la comercializare sunt disponibile pe site-ul ANSVSA, la adresa https://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2021/07/Rechemare-produse-inghetata-Mars-17.07.2021.pdf.
Compania Mars România recomandă clienţilor care au achiziţionat produse rechemate şi care doresc rambursarea costului să trimită poza ambalajului fiecărui produs, împreună cu numele, prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail şi adresa poştală, la contactmars@mhmr.ro. Pentru validarea cererii, este necesar ca în poze să fie vizibile data valabilităţii şi codul lotului pentru fiecare produs, informaţii aflate pe spatele ambalajului. În urma cererilor trimise, producătorul va rambursa un voucher de cumpărături de valoarea produselor achiziţionate, se precizează în comunicatul Mars România publicat de ANSVSA.