Vești proaste pentru români. Aceste produse urmează să fie interzise. Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă în acest sens. Despre ce este vorba?
Potrivit ultimelor informații, în cadrul ședinței de miercuri, Guvernul urmează să adopte un proiect de ordonanţă privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care vizează transpunerea în legislaţia naţională a unei Directive europene (Directiva 2019/904/UE).
Potrivit notei fundamentare, obiectivele actului normativ sunt de a preveni şi de a reduce impactul anumitor produse din plastic asupra mediului, în special asupra mediului acvatic şi asupra sănătăţii umane, precum şi de a promova tranziţia la o economie circulară cu modele de afaceri, produse şi materiale inovatoare şi durabile, contribuind astfel la funcţionarea eficientă a pieţei interne.
În același timp, schimbările ar urma să vizeze între altele: „prevenirea generării de deşeuri şi scăderea cantităţii de deşeuri din plastic de unică utilizare, îmbunătăţind astfel calitatea mediului, în mod special a ecosistemului marin Marea Neagră; utilizarea de către consumatori a alternativelor la produsele din plastic de unică folosinţă, durabile/care nu conţin plastic; reducerea consumului pentru pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, recipiente pentru alimente, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conţine produse alimentare care sunt destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet; interzicerea introducerii pe piaţă a anumitor produse din plastic de unică folosinţă şi a produselor fabricate din materiale plastice oxodegradabile”.
Produsele de plastic care vor fi interzise
În ceea ce privește produsele din plastic vizate de noua măsură. Potrivit actului normativ, sunt vizate produsele de unică folosință, excepție făcând cele folosite „în scopuri medicale” sau „în scopuri științifice”.
Printre produsele de unică care se încadreză în categoria interzise se numără: bețișoarele de urechi, tacâmurile de unică folosință, farfuriile, paiele pentru băuturi, agitatoarele pentru băuturi, bețele pentru baloane, recipientele alimentare precum cutii cu sau fără capac, recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv dopurile și capacele acestora, dar și pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora.