SolAbility, un grup de cercetare cu sediul în Elveția și Coreea de Sud, a lansat Indicele anual de Competitivitate Durabilă Globală, un clasament menit să identifice țările din întreaga lume care au cele mai bune instrumente pentru a susține în viitor creşterea economică şi bogăţia, scrie portalul de ştiri Business Insider.
Clasamentul este similar Raportului anual al Competitivităţii Globale emis de Forumul Economic Mondial, dar SolAbility utilizează un set diferit de criterii faţă de WEF. Astfel, se pune mai puţin accent pe ratingul de credit internațional deținut de națiuni.
În viziunea SolAbility, clasamentul "se bazează pe un model de competitivitate care include toți pilonii de creștere susținută și creare de premise pentru bogăție: disponibilitate de capital natural; guvernanța națională – cum ar fi investiţiile directe, cum ar fi în infrastructură; capitalul intelectual – de inovare și capabilităţi de afaceri; utilizarea eficientă a resurselor și coeziunea socială".
Fiecare națiune a primit un scor cat mai aproape de 100. Aici sunt prezentate ţările cu scoruri de peste 50.
Ţările dezvoltate, occidentale, se află în general în partea de sus a listei, în timp ce țările aflate încă în faza de dezvoltare sunt pe locurile din partea a doua a clasamentului. Ţările scandinave și nordice o duc cel mai bine.
Iată clasamentul:
- Suedia – 60,9. Aflându-se pe primul loc în topul competitivităţii durabile, Suedia este singura țară din lume care a obţinut un scor mai mare de 60. Se află pe locul 2 în ce priveşte sub-indicii privind capitalul natural și inovare.
- Norvegia – 59,4. Ţară petrolieră, Norvegia este a doua națiune cu cea mai competitivă economie din lume. Se află pe locul 3 în ce priveşte politica de guvernare şi se află în top în ce priveşte Capitalul social.
- Finalnda – 56,2. Mulți finlandezi urăsc să li se spună scandinavi, dar țara lor este grupată alături de alte ţări scandinave în clasamentul SolAbility. Ocupă locul 4 în lume în clasamentul în ce priveşte capitalul său natural.
- Danemarca – 56,0
- Islanda – 56,0
- Slovenia – 54,8
- Elveţia – 54,4
- Irlanda – 53,9
- Luxemburg – 53,8
- Austria – 53,8
- Estonia – 53,6
- Noua Zeelandă – 53,5
- Liechtenstein – 52,4
- Germania – 52,1
- Japonia – 52,0
- Slovacia – 51,8
- Franţa – 51,8
- Lituania – 51,8
- Croaţia – 51,0
- Letonia – 51,0
- Marea Britanie – 51,0
- Canada – 50,8
- Republica Cehă – 50,8