Este decizia momentului în România. Averea din România a fraților Tate a intrat în administrarea statului român, conform unui anunț făcut de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Averea din România a fraților Tate a intrat în administrarea statului român prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Valoarea totală este de peste 3,6 milioane de euro.
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), din dispoziția procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a anunță că „a preluat în administrare 29 de bunuri mobile (autovehicule şi ceasuri de lux), precum şi mai multe sume de bani, în lei, euro, lire sterline şi dolari SUA. Valoarea totală a bunurilor şi a sumelor de bani preluate în administrare de către ANABI, în acest caz, este estimată la aproximativ 18 milioane lei (3.636.000 Euro).”
ANABI gestionează toate sumele de bani indisponibilizate în proceduri penale şi administrează bunuri mobile cu valori de peste 15.000 Euro. De asemenea, pe întreaga durată a procesului penal, cu acordul sau la cererea proprietarilor ori cu încuviințarea instanței, ANABI poate valorifica bunurile mobile indisponibilizate, prin licitaţii publice online.
Frații Tate, acuzați de formarea unui grup infracțional organizat
Surse judiciare citate de agenția de presă Mediafax au precizat că este vorba despre averea fraților Tristan și Andrew Tate.
Autoritățile din România au început sâmbătă să ridice mașinile de lux confiscate în cadrul unei anchete penale privind presupusul trafic de persoane care a dus la arestarea fraților Tristan și Andrew Tate.
Procurorii români de combatere a crimei organizate i-au reținut pe frații Tate și pe două suspecte din România la 29 decembrie, fiind acuzați de formarea unui grup infracțional organizat pentru a exploata sexual șase femei. Aceștia au negat că ar fi comis vreo infracțiune.
Un reporter Reuters a văzut mai multe mașini, printre care un Rolls-Royce, un BMW și un Mercedes-Benz, care au fost luate din complexul Tate de la periferia capitalei, București, pentru a fi transportate la un depozit.
Procurorii au confiscat 15 vehicule de lux și peste 10 proprietăți și case
La începutul acestei săptămâni, procurorii au declarat pentru Reuters că au confiscat 15 vehicule de lux și peste 10 proprietăți și case aparținând suspecților în București și în județele Prahova și Brașov pentru a împiedica vânzarea sau ascunderea bunurilor.
Avocatul lui Tate nu a făcut comentarii.
Cei patru suspecți au contestat mandatul de arestare de 30 de zile la începutul acestei săptămâni, dar Curtea de Apel București a respins contestația și a declarat că aceștia ar trebui să rămână în custodia poliției.
Tate, un fost concurent la reality show-ul britanic Big Brother, a căpătat notorietate pentru remarci misogine și discursuri instigatoare la ură. Comentariile sale au făcut ca el să fie interzis pe toate platformele majore de socializare, deși contul său de Twitter a redevenit activ în noiembrie, după ce Elon Musk a achiziționat platforma.