Aceşti primari din România vor primi puteri sporite. Proiectul de lege a fost depus în Parlament

primar

Veste bună pentru o serie de primari de la nivelul întregii ţări, dar şi din Capitală! O iniţiativă legislativă depusă de majoritatea membrilor Comisiei parlamentare comune pentru controlul activităţii SRI le-ar putea conferi noi drepturi.

Un nou proiect de lege le-ar putea da puteri sporite primarilor din municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi primarilor de sector din Capitală.

Aceşti primari ar putea beneficia de informaţii privilegiate din domeniul securităţii naţionale

Mai exact, Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii SRI (Serviciul Român de Informaţii) a depus miercuri, 10 noiembrie, o iniţiativă legislativă care i-ar include pe edilii mai sus menţionaţi pe lista beneficiarilor legali de informaţii din domeniul securităţii naţionale.

În plus, se propune înlocuirea sintagmei „conducătorilor Consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti” cu „preşedinţilor Consiliilor judeţene”, pentru clarificarea în mod limitativ a beneficiarilor de informaţii prevăzuţi de lege.

Cum explică iniţiatorii proiectului de lege această propunere?

Şapte din cei nouă membri ai Comisiei SRI au iniţiat acest proiect de lege.

Este vorba despre senatorii Ioan-Cristian Chirteş şi Marius Alexandru Dunca şi de deputaţii Florin-Silviu Hurduzeu, Alexandru Iulian Muraru, Sorin Răzvan Prişcă, Mitică Marius Mărgărit, Teodor Lazăr. Pentru acest proiect au semnat şi alţi parlamentari de la mai multe grupuri politice, scrie Agerpres.

Iniţiatorii afirmă că, prin această iniţiativă legislativă, se va eficientiza activitatea primarilor din marile municipii, pentru respectarea practicii democratice în exercitarea atribuţiilor acestora, a statului de drept, pentru dezvoltarea comunităţilor locale, precum şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Această comisie are dreptul de a iniţia proiecte de legi în domeniul securităţii naţionale, potrivit Hotărârii Parlamentului nr.30/1993.

Proiect de lege privind înregistrările video realizate de şoferi în trafic

Tot miercuri, în Parlament a fost depusă o iniţiativă USR potrivit căreia contravenţiile în trafic pot fi constatate de poliţişti şi pe baza unor mijloace video folosite de participanţii la trafic sau de autorităţile administraţiei publice locale.

“Propunerea legislativă presupune a da posibilitatea poliţiştilor să emită procese-verbale de contravenţie pe baza înregistrărilor video care să provină de la camerele de bord. Ştim că în ultima perioadă foarte mulţi conducători auto îşi montează camere de bord şi înregistrează foarte multe abateri.

Ce se întâmplă de fapt şi care este cauza a foarte multor accidente este indisciplina în trafic, iar faptul că ele nu sunt sancţionate decât foarte rar duce la acest număr foarte mare de accidente. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate pe străzi. Până pe 20 septembrie eram în top cu 1.202 români care şi-au pierdut viaţa pe străzile din România în peste 3.500 de accidente.

Iar eu sper cu acest proiect că vom putea cu toţii să participăm la o mai mare siguranţă în trafic. Acest proiect nu înseamnă delaţiune, nu înseamnă să ne pârâm unii pe alţii, dar înseamnă să sancţionăm atunci când participanţii la trafic încalcă regulile de circulaţie”, afirmă deputatul USR Mihai Botez.