Aceste persoane nu vor mai putea candida la alegeri! Anunțul făcut chiar acum de Alina Gorghiu. Se aplică în toată România
Alina Gorghiu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care spune că „cel mai important criteriu de integritate autoimpus al PNL pentru alegeri devine acum literă de lege pentru toate partidele”.
Aceasta mai spune că persoanele care sunt condamnate penal nu vor mai putea candida la alegeri, indiferent de felul acestora.
„Condamnații penal nu vor mai putea candida la alegeri. De orice fel: locale, parlamentare și prezidențiale”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare.
Persoanele care nu vor mai putea candida la alegeri
Alina Gorghiu a mai precizat că proiectul de lege la care este coinițiator a fost aprobat, iar acesta prevedea inițial ca persoanele condamnate definitiv să nu poată fi aleși în alegerile parlamentare și locale, însă proiectul a fost modificat.
„Tot acum s-a mai aprobat un proiect de lege la care am fost coinițiator, alături de colegi PNL, USR și PSD. Și care prevedea inițial că nu pot fi aleși în alegerile parlamentare și locale, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, contra libertății și identității sexuale și rele tratamente aplicate minorului.
Forma finală adoptată este însă mult îmbunătățită, pe modelul din proiectele PNL, în sensul că persoanele condamnate pentru infracțiuni cu intenție nu pot depune candidaturi și nu pot fi alese nici la locale, nici la parlamentare, nici la prezidențiale. Mulțumesc colegei mele, deputata Diana Morar, pentru că s-a bătut ca legea asta să iasă în forma aceasta”, spune Alina Gorghiu.
PSD a recunoscut că a greșit
În mesajul publicat pe rețelele de socializare, Alina Gorghiu mai spune că Partidul Social Democrat (PSD), votând aceste legi, a recunoscut că a greșit în trecut atunci când s-a opus acestei dorințe a societății.
„PSD, votând aceste legi a recunoscut că a greșit mult în trecut împotrivindu-se unui lucru dorit de societate, fără condamnați în funcții publice.
Iar campania USR cu „Fără penali în funcții publice” de modificarea Constituției rămâne fără obiect. Pentru că, acum, prin legile inițiate de mine și PNL, avem garanția că în Parlament și în alte funcții publice nu vor mai ajunge persoane al căror trecut îi ajunge adesea din urmă”, mai spune aceasta.
Modificările legislative nu vin târziu
De asemenea, Alina Gorghiu a mai notat în mesajul respectiv că modificările legislative nu vin târziu.
„Vin târziu toate aceste modificări legislative? Nu, vin fix înainte de un 2024 complicat, cu toate tipurile de alegeri. Și bine ar fi să nu fie niciun român naiv, nici dispus să deschidă ușa către fake-news sau să accepte predici politicianiste. Era timpul să facem din criterii elementare de integritate literă de lege”, spune aceasta.