O veste proastă pentru românii din Austria. Ei au primit o scrisoare oficială în care se anunță obligativitatea vaccinării. Ei trebuie să se vaccineze ca să se poată întoarcă la viața de dinainte de pandemie. Ce ce nu vor face asta vor fi amendați cu 600 de euro.
Dar, atenție, amenda nu se aplică doar o singură dată.
Sabia lui Damocles
„Pentru protejarea populației, Guvernul Federal Austriac a decis să instituie obligativitatea vaccinării împotriva Covid. Toate persoanele cu domiciliu în Austria, care au peste 18 ani, și nu sunt exceptate de la accinare din motive medicale, sunt obligate prin lege să se vaccineze. Persoanele cărora nu le-a fost administrat încă vaccinul vor fi informate periodic în privința necesității de a se vaccina prin intermediul unei înștiințări. Cei care nu își îndeplinesc obligația de vaccinare vor suporta sancțiuni administrative în viitor”, se precizează în scrisoare.
Ce spun românii din Austria
Ruxandra Drăgan, o româncă stabilită în Austria, a vorbit la Antena 3 despre această măsură:
„Începând cu mijlocul lui martie populația va fi verificată în mod regulat, în special cei nevaccinați vor primi înștiințări. Sancțiunile vor fi de 600 de euro din trei în trei luni, până la maxim 3.600 de euro pe an. Dacă persoanele se vor vaccina în decurs de două săptămâni sancțiunea va fi retrasă. Începând cu 5 martie persoanele nevaccinate vor putea merge în restaurantele și magazinele cu produse neesențiale. Este o măsură luată la nivel federal, dar fiecare provincie poate să aibă măsuri mai dure”, a explicat Ruxandra Drăgan.
Austria relaxează măsurile împotriva coronavirusului
Între 19 februarie și 4 martie, regula 3G (testat, vaccinat sau vindecat) se aplică pentru accesul în gastronomie, în cazare sau în telecabină.
Din 5 martie, toate măsurile corona legate de accesul în facilitățile turistice vor fi ridicate, cu excepția purtării măștii FFP2 în transportul public și în supermarket, oficiu poștal, bancă, farmacie.
Din 22 februarie intrarea în Austria se va face conform regulii 3-G (testat, vaccinat sau vindecat).
Excepție! Viena a anunțat deja că va păstra regula 2-G (vaccinat sau vindecat) în gastronomie pentru moment.
„Nu am învins încă pandemia”, a avertizat cancelarul austriac, care a adăugat totuşi că situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit suficient de mult – mai ales în spitale – pentru a garanta această relaxare considerabilă a restricţiilor epidemiologice din viaţa publică.