În acest an, Rusaliile se sărbătoresc pe 7 și pe 8 iunie, în zilele de duminică și luni. Astfel, salariații vor avea ziua de luni liberă.
După ce la începutul acestei săptămâni s-a sărbătorit Ziua copilului, duminică și luni urmează sărbătorile de Rusaliile, ceea ce înseamnă un alt weekend prelungit.
Există totuși și anumite persoane care nu pot primi liber, pentru că munca nu le poate fi întreruptă.
Este vorba despre cei care lucrează în unități sanitare sau de alimentație publică, dar și despre cei a căror activitate nu poate fi întreruptă, din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Ce trebuie să faci pentru a avea o zi liberă
În cazul în care o persoană lucrează lucrează de Rusalii, aceasta trebuie să fie compensată cu zile libere acordate în următoarele 30 de zile de către angajator.
Dacă nu se acordă zile libere, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Pentru că sărbătoarea Paștelui și a Rusaliilor se celebrează în zile diferite, în funcție de religia pe care o are fiecare persoană, de anul acesta Codul muncii a fost modificat în sensul în care zilele libere acordate suplimentar se recuperează ulterior.
Cum arată noul calendar?
Potrivit noului calendar, Românii mai au dreptul la încă șapte zile libere.
- 7 iunie și 8 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – sâmbătă;
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – luni;
- 1 decembrie (Ziua Națională a României) – marți;
- 25 decembrie și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – vineri și sâmbătă.