MAI deplasează efective importante pe Litoral în sezonul estival
Până la sfârșitul sezonului estival, peste 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne urmează să fie detașați pe Litoral. Din aceștia, 630 sunt polițiști și 450 sunt pompieri, care vor fi organizați în două serii pentru a asigura securitatea și intervențiile necesare în zonele de pe litoralul românesc.
”Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivele curente, pe litoralul românesc pentru un sezon estival în siguranţă.
Din dispoziţia conducerii MAI, începând din acest sfârşit de săptămână, în staţiunile de la malul Mării Negre vor fi detaşate efective din toată ţara care vor acţiona alături de colegii din judeţul Constanţa, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor şi creşterea gradului de siguranţă, gestionarea situaţiilor de urgenţă şi asigurarea asistenţei medicale într-un timp cât mai scurt.
Cei peste 630 de poliţişti şi 450 de pompieri, împărţiţi în două serii, sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie în care este perturbată ordinea şi liniştea publică sau există un pericol pentru cetăţeni”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, alături de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a participat, sâmbătă, la o şedinţă operativă cu reprezentanţii structurilor din subordine, cu atribuţii de ordine publică şi situaţii de urgenţă, în judeţul Constanţa pentru a discuta despre misiunile prioritare din acest sezon estival.
”În urmă cu câteva minute, am încheiat o şedinţă operativă cu toţi şefii de structuri din cadrul IPJ Constanţa, cu şefi de arme din cadrul MAI, dar şi cu conducerea MAI, secretarii de stat coordonatori. Această şedinţă a fost consacrată organizării sezonului Litoral 2024, a măsurilor pe care le-am luat pentru ca întreaga activitate din domeniul ordinii şi siguranţei publice precum şi a situaţiilor de urgenţă să se desfăşoare în parametrii pe care i-am fixat.
Aceşti parametri au un obiectiv foarte simplu, protejarea siguranţei publice, a ordinii publice, a vieţii şi integrităţii cetăţenilor. (…) Ne-am stabilit obiectivele şi le vom monitoriza permanent”, a anunţat Cătălin Predoiu.
El a precizat că împreună cu conducerea MAI a fost elaborat un plan de suplimentare a forţelor prezente pe litoral în sezonul estival, fiind alocaţi aproximativ 1000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum şi colegi de la alte structuri, inclusiv DGA şi DGPI.
Vor fi deplasați polițiști de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi criminalişti
Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că a cerut ”colegilor din toate structurile să comunice permanent, să fie transparenţi, să informeze presa despre toate evenimentele care au loc, intervenţiile care au loc, misiunile lor, astfel încât să asigurăm o bună informare a opiniei publice”.
Poliţiştii care îşi vor desfăşura misiunile în zona staţiunilor de pe litoral sunt de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi criminalişti. De asemenea, vor fi detaşate şi forţe de la compartimentele de prevenire şi transporturi.
În acest sezon estival poliţiştii de la structurile operative vor fi ajutaţi şi de câini specializaţi în depistarea substanţelor stupefiante. Echipajele operative vor desfăşura misiuni de patrulare în zonele intens frecventate de turişti, inclusiv pe plaje, în proximitatea hotelurilor şi a cluburilor, precum şi în locurile unde se organizează evenimente publice.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe principalele artere pentru a preveni accidentele grave de circulaţie şi a fluidiza traficul. În zilele cu un flux mare de autoturisme, în special în weekend-uri, poliţiştii vor fi sprijiniţi de aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie care vor survola zonele aglomerate şi vor transmite informaţii, în timp real, echipajelor de la sol. Colaborarea aeriană şi terestră are ca obiectiv principal creşterea siguranţei rutiere şi identificarea problemelor care pot afecta traficul, au mai precizat reprezentanţii MAI.
Totodată, în privind situaţiilor de urgenţă, în timpul sezonului estival au fost operaţionalizate 24 de puncte de lucru temporare în zonele din judeţul Constanţa în care se preconizează a fi un număr mare de turişti.