Achim Irimescu spune că Ministerul Agriculturii are în vedere să mai aplice o schemă de ajutor de minimis pentru producătorii mici şi medii de carne de porc din România.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a arătat că planul privind schema de minimis are loc în contextul crizei de carne de porc de la nivel european, care a dus la falimentul multor mici producători de la noi, a menţionat Irimescu.
"Mai întâi ar trebui să ne orientăm spre acoperirea consumului naţional. Să nu uităm că România e net importator, adică mai puţin exportă decât importă la carnea de porc, iar criza gravă din sectorul european al cărnii de porc de peste un an de zile a condus la falimentul foarte multor mici producători din România. În perioada următoare avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis, pentru a mai salva ce se mai poate salva din sectorul mic şi mediu producător din România", a declarat Irimescu la Palatul Parlamentului.
Crescătorii de porci din România au solicitat în repetate rânduri deblocarea comerţului cu porci vii către Uniunea Europeană, în condiţiile în care ţara noastră este teritoriu liber de pestă porcină clasică de peste 8 ani, iar aceştia se află într-o situaţie dificilă din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc, determinată de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa. Numai în ultimul an pierderile au fost estimate la peste 40 de milioane de euro.
Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.
În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control. În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităţilor de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piaţa comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică.
AGERPRES