Vineri, premierul Ludovic Orban a susținut o declarație de presă de la Ministerul Educației și Cercetării. Primul ministru a declarat că procesul de achiziție a tabletelor continuă atât la nivelul Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), cât şi al inspectoratelor şcolare şi administraţiilor locale.
„Deja există o pregătire pentru că în foarte multe judeţe se face fie în clasă, fie în sistem mixt, hibrid, (…), fie sunt câteva sute de şcoli în care predarea se face în exclusivitate online.
Procesul de achiziţie de tablete continuă la toate nivelurile, şi la nivelul ONAC-ului şi la nivelul inspectoratelor şcolare şi la nivelul administraţiilor locale, vom adapta ghidul solicitantului astfel încât fiind o cerere mai mare decât oferta vom verifica nivelul maxim al preţului de la 200 de euro la 250 de euro cel mai probabil.
De asemenea, vom ţine cont de caracteristicile tehnice care sunt necesare astfel încât să nu impunem caracteristici tehnice nenecesare pentru desfăşurarea învăţământului online”, a spus premierul Ludovic Orban, la Ministerul Educaţiei.
Inspectoratele școlare trebuie să găsescă soluții
El a afirmat că a solicitat inspectoratelor şcolare să găsească soluţii, inclusiv să ia legătura cu firme care au activitatea în domeniu, care pot să pună la dispoziţie tablete, laptopuri sau mijloace de comunicare prin care să se poată permite accesul elevilor la cursurile online.
„Am solicitat inspectoratelor să fie active, să găsească soluţii, să identifice, inclusiv să ia legătura cu firme care au activitatea în domeniu, care pot să pună la dispoziţie eventuale tablete sau laptopuri sau mijloace de comunicare prin care să se poată permite accesul elevilor.
De asemenea, ştiţi că avem şi programul de creştere a numărului de şcoli care sunt conectate la internet. De asemenea, programul de creştere a acoperirii în localităţi în care nu există acoperire. Suntem într-un proces de reducere la maximum posibil a numărului de copii care să nu poată să participe la procesul educaţional din motive legate de faptul că nu au tabletă sau nu au acces la internet”, a mai spus Orban.