Este vorba despre farmaciileProxi Pharm din Constanţa. Astfel, Help Net va prelua cele 17 farmacii deţinute în judeţul Constanţa: 12 în oraşul Constanţa, două în Techirghiol şi câte o farmacie în Năvodari, Negru Vodă şi comuna Topraisar.
Farmaciile preluate de la Proxi Pharm vor fi integrate în structura Help Net în cel mai scurt timp posibil, iar personalul farmaciilor achiziţionate se va alătura celor 1.600 de angajaţi deja existenţi.
„Extinderea reţelei de farmacii Help Net este o prioritate pentru noi, astfel putem fi cât mai aproape de pacienţii noştri, cărora dorim să le oferim produse şi servicii de calitate, la preţuri competitive”, a declarat Sebastian Ring, Managing Director Help Net.
Prin extinderea numărului de farmacii, Help Net confirmă intenţia de a rămâne un jucător important pe piaţa locală, un brand puternic, matur şi relevant pentru pacienţi.
Fondat în 1998, Help Net operează unul dintre cele mai mari lanţuri farmaceutice din România şi, începând cu aprilie 2018, face parte din grupul german Phoenix. Help Net se află în top 5 lanţuri farmaceutice în România, cu 259 de locaţii deschise la nivel naţional şi o cifră de afaceri de 140 de milioane de euro în 2018. Compania are aproximativ 1.600 de angajaţii care oferă servici de calitate înaltă pentru peste 2,7 milioane de pacienţi din ţara noastră.
Grupul Phoenix este un furnizor de servicii integrate de sănătate, lider în Europa, cu o prezenţă activă în 27 de ţări. Phoenix are o reţea de 164 de centre de distribuţie, 2.500 de farmacii proprii în 14 ţări europene, 37.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 26 miliarde de euro. Viziunea grupului Phoenix este să fie cel mai bun furnizor de servicii integrate de sănătate, indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea.