Compania farmaceutică israeliană Teva Pharmaceutical a cumpărat divizia de medicamente generice a grupului Allergan Plc, pentru 40,5 miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie realizată vreodată de o companie israeliană, transmit DPA şi AP. Teva Pharmaceutical, care şi-a început activitatea în anii '30, este cel mai mare producător global de medicamente generice şi una dintre cele pimele 15 companii farmaceutice din lume.

Allergan, cu sedii centrale în Dublin şi New Jersey, va primi 33,75 miliarde de dolari în numerar şi acţiuni la Teva, în valoare de 6,75 miliarde de dolari. După anunţarea tranzacţiei, acţiunile Teva au urcat cu 10,6% la Bursa de la Tel Aviv apoi au fost suspendate de la tranzacţionare. Teva se aşteaptă ca Allergan Generics să contribuie cu aproximativ 2,7 miliarde de dolari la profitul său operaţional din 2016, excluzând sinergiile, care ar urma să se ridice la 1,4 miliarde de dolari anual.

Tranzacţia, care a fost aprobată de board-urile celor două companii şi ar urma să se finalizeze în primul trimestru din 2016, va permite Teva să fie prezentă în 100 de ţări şi să intre în top 10 al celor mai mare companii farmaceutice din lume.

Sursa: AGERPRES