Sebastian Burduja a explicat că statul român, prin intermediul Comisiei de examinare a investițiilor străine directe, are responsabilitatea de a colecta toate informațiile relevante și de a emite un aviz favorabil sau nefavorabil privind această tranzacție. Ministrul a subliniat că, deși s-a semnat un acord preliminar, tranzacția nu este finalizată, iar aprobarea statului român este esențială.
Statul român va analiza cu atenție preluarea E.ON
Statul român va analiza cu atenție activitatea companiei MVM și sursele sale de finanțare, a precizat Burduja, subliniind că securitatea energetică a țării reprezintă o prioritate în luarea deciziei.
Ministerul Energiei a semnalat companiilor din portofoliul său intenția E.ON de a vinde activele din România. Acestea au accesat camera de date și au depus oferte preliminare, însă nu au putut egala oferta financiară propusă de MVM.
Sebastian Burduja a explicat că, din punctul său de vedere, este dificil de justificat o investiție care depășește de mai multe ori valoarea reală a activelor.
„Statul român are comisia de examinare a investițiilor străine directe. Această comisie va aduna toate informațiile și va da un aviz favorabil sau nefavorabil. Cu siguranță se va uita la tot, ce face MVM, de unde are finanțare. Deocamdată s-a semnat un acord, tranzacția nu este încheiată până când statul român nu își dă acordul. Au fost companii din portofoliul ministerului Energiei, le-am semnalat că există o intenție de vânzare din partea E.ON, au intrart în camera de date, s-au uitat laa ceastă tranzacție, au depuys oferte non=binding, dar nu s-au putut apropia de oferta depusă de MVM. Nu cred că poți să justifici nici ca acționar, nici ca manager să plătești pe un lucru de 2-3-10 ori mai mult decât face. Dacă nu face banii aceia, este greu să justifici o posibilă tranzacție”, a declarat ministrul.
Ministrul a fost întrebat dacă există scenariul în care tranzacția să fie blocată
Întrebat dacă există scenariul în care tranzacția să fie blocată, ministrul Energiei a confirmat că acest lucru este posibil. Totuși, el a subliniat că România rămâne deschisă colaborării regionale și parteneriatelor internaționale, atât timp cât acestea nu afectează securitatea energetică a țării.
„Cu siguranță. Noi ne vom apăra interesul nostru național. Asta nu înseamnă că România nu este deschisă la colaborare regională, la parteneriate. Dar pe primul loc va fi securitatea energetică a țării”, a adăugat Sebastian Burduja.