Prezentat cu mare pompă și bine primit de public la salonul auto de la Frankfurt, conceptul KIA GT are șanse să intre în producția de serie. Cel puțin asta susține Peter Schreyer, designerul-șef al mărcii coreene.
Conform lui Schreyer, fost designer în cadrul grupului german Volkswagen unde a creat mai multe modele Audi, o versiune de seria a acestui concept este exact ceea ce KIA are nevoie în acest moment. „Orice companie (n.n. – auto) are nevoie de un «halo-car». Piața coupe-urilor este acum dominată de mărci germane iar GT este primul pas al KIA în acest segment. Este ca și cum ai pune piciorul în pragul ușii unui club select”, a declarat designerul pentru revista britanică AutoExpress. De asemenea, Schreyer consideră că modelul ar putea avea succes în special pe piețele din America și Asia dar, pentru a își îndeplini rolul de port-drapel al mărcii coreene, trebuie să fie prezentă pe toate piețele lumii. „Cred că, realizată corect, cu un motor mai mic sau cu tehnologie hibrid, ar putea merge. Ar rămâne o mașină rapidă dar ar avea și un consum de carburant decent”, a adăugat Peter Schreyer. Designerul a ținut însă să menționeze că „decizia (n.n. – de a intra în producția de serie) stă în puterea șefilor KIA, dar aș vrea să văd mașina pe șosele. Sunt un optimist”.
Deocamdată, impresionantul concept este propulsat de un motor V6 de 3,3 litri care dezvoltă 400 CP.