Trafic blocat în București, zona Rahova, după ce un acoperiș a căzut pe tamvaiului 32.
Acoperișul fostei fabrici de bere Rahova, smuls de vânt, a căzut pe șina de tramvai între Unirii și Autogara Rahova.
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea speră ca imobilul în care funcţiona fosta fabrică de bere Rahova, al cărui acoperiş a fost smuls de vânt şi au căzut bucăţi din el pe linia de tramvai, blocând circulaţia în zonă, să fie pus în siguranţă „în cel mai scurt timp”, dar a menţionat că legislaţia în domeniu este „stufoasă şi neconcludentă” şi de aceea trebuie schimbată în regim de urgenţă pentru a nu se mai întâmpla asemenea situaţii. „Expertul a făcut numai o expertiză parţială, care nu s-a referit deloc la acoperiş, deşi acoperişul era cel care punea cele mai mari probleme. Acum, cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu cei de la ISU şi cu expertul societăţii întocmesc nişte acte pentru punerea în siguranţă de urgenţă a clădirii. Am discutat la Primăria Capitalei împreună cu domnul prefect şi în maximum două ore se dă o autorizaţie pentru intervenţie în regim de urgenţă. După aceea se va interveni, noi vom lua toate materialele, resturile de tablă ale acoperişului, le vom strânge de aici şi sper ca în cel mai scurt timp clădirea să fie pusă în siguranţă”, a precizat Florea la locul unde s-a produs incidentul. El a adăugat că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a rezolva problemele acestei clădiri, dar a existat „un fel de ping-pong interinstituţional din cauza unei legislaţii stufoase, dar lacunare şi din cauza asta până acum nu s-a reuşit să se facă mare lucru”.
„Noi am făcut ce am putut, am asigurat protecţia pietonilor, am închis trotuarul, avem Poliţie locală şi i-am amendat pe cei care nu şi-au îndeplinit obligaţiile. Am început să luăm măsuri, am făcut o corespondenţă stufoasă cu toate instituţiile statului implicate, cu Primăria Capitalei, Poliţia Locală, Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, i-am chemat pe proprietari, i-am amendat. Instanţa ne-a anulat amenda pe motiv că putem să amendăm numai persoane fizice, nu şi persoane juridice, am făcut apel şi sper ca instanţa să înţeleagă situaţia”, a precizat primarul. Florea a mai precizat că legislaţia e lacunară, „îţi spune că poţi să constaţi, dar nu poţi să iei măsuri, poţi să iei măsuri sau nu ai voie să amendezi sau trebuie ca cel care de fapt e în culpă să facă expertize şi dacă nu le face, nu prea are cine să aplice sancţiuni”.
Edilul a menţionat că şi Ministerul Culturii trebuie să dea un aviz pentru punerea în siguranţă a clădirii. „E (n.r. – un reprezentant al Ministerului Culturii) împreună cu cei de la ISC, cu cei de la ISU şi cu reprezentanţii proprietarilor pentru a identifica măsurile şi cine şi ce trebuie să întocmească şi ce avize să dea. Acum au intrat în clădirea aceasta care aparţine Primăriei Sectorului 5, întocmim hârtiile şi după aceea vom lua imediat măsuri”, a spus Florea. Acoperişul fostei fabrici de bere Rahova a fost smuls marţi dimineaţă iar mai multe bucăţi de tablă au căzut pe şinele de tramvai blocând circulaţia în zonă. Agerpres