Cu o lună în urmă am publicat un interviu cu specialistul în intelligence Ionuț Riteș. Atunci, au rămas multe subiecte care țin de spionaj și despre care nu am făcut vorbire. Așadar, acest interviu este o completare la primul, o discuție cu Ionuț Riteș, despre acoperiții din presă, despre cine ne ascultă și de ce, și, mai ales, depre intelligence și demnitatea umană.
Capital.ro: Există diferențe de abordare între activitatea unui jurnalist și activitatea unui ofițer de intelligence?
Ionuț Riteș: În mod clar există diferențe semnificative de abordare a activității între cele două categorii menționate. Deși ambii urmăresc obținerea adevărului, jurnaliștii o fac pentru informarea opiniei publice pe teme de actualitate și impact în societate, în timp ce ofițerii de intelligence vizează obținerea datelor relevante din punct de vedere al securității naționale necesare decizionalilor statali în vederea adoptării celor mai bune decizii pentru stat. Astfel, domeniile de interes sunt în esență diferite, deși pe alocuri se întrepătrund. Jurnaliștii au o sferă mai largă de cuprindere, pentru că nu toate aspectele de interes pentru opinia publică țin de securitatea națională, iar ofițerii de intelligence se concentrează exclusiv pe acest segment.
Capital.ro: Aș dori să ating un subiect sensibil. Ce părere aveți despre rolul ofițerului acoperit din presă?
Ionuț Riteș: Mă întrebați de parca aș avea cunoștințe solide despre acest subiect, ceea ce nu este cazul. Am însă o opinie strict personală, bazată pe acumulările obținute urmare a studierii conceptului de cultură de securitate. Din tot ceea ce am citit, atât în presă cât și într-o serie de lucrări publicate de istorici sau de foste și actuale cadre ale unor structuri de informații, am înțeles că este una dintre acoperirile frecvent utilizate de toate serviciile de informații de pe mapamond. Începând cu bine-cunoscutul Richard Sorge – jurnalist recrutat de serviciile sovietice sub numele de cod Ramsay, care a lucrat inclusiv cu Abwehrul german, cu Ian Fleming – creatorul lui James Bond care a fost corespondent al London Times la Moscova, cu Oleg Kalughin – ofițer KGB trimis în SUA sub acoperire de jurnalist și corespondent al Radio Moscova și până la Richard Helms – corespondent al agenției United Press la jocurile olimpice de la Berlin înainte de a deveni director al CIA și Evgheni Primakov – fost corespondent de radio și televiziune în străinătate înainte de a ajunge șeful spionajului rus SVR… Atâta timp cât toate serviciile de intelligence au practicat și cu siguranță practică această acoperire, cred că ar fi un minus pentru orice serviciu să excludă apriori această categorie din arsenalul propriu. Cu alte cuvinte, în presă sau în orice alt domeniu, ofițerii acoperiți trebuie să își facă treaba, și anume aceea de a obține informații relevante pentru serviciul și țara pe care o reprezintă.
Spionii, țapi ispășitori?
Capital.ro: Este intelligence-ul de vină pentru ce se întâmplă în societatea românească?
Ionuț Riteș: Intelligence-ul românesc are strict atribuții de informare a beneficiarilor legali prevăzuți de legislația românească în vigoare. Măsurile luate sunt apanajul decidenților. Cât de bune sau cât de rele sunt aceste măsuri este cu totul și cu totul altă discuție. Cât de bine sau cât de rău au informat serviciile românești este greu de cuantificat din afară, singurele foruri în cunoștință de cauză fiind instituțiile îndrituite de statul român să cunoască și evalueze aceste aspecte. Presupun că dacă ar fi existat nemulțumiri în acest sens le-ar fi fost deja cunoscute și ar fi produs efecte. Cât timp alte instituții decid, nu cred că intelligence-ul e de vină pentru ce se întâmplă în societatea românească.
Capital.ro: Deci, dacă un ofițer de intelligence este martorul unui flagrant, nu poate interveni?
Ionuț Riteș: Poate, dar nu în calitate de ofițer de intelligence, întrucât el nu are astfel de atribuții, ci în calitate de simplu cetățean, prin reținerea infractorului până la sosirea organelor cu atribuții… ciudat, nu?
Capital.ro: Crezi că ar trebui schimbată legislația?
Ionuț Riteș: Legislația ar trebui schimbată. Mă refer la o actualizare și completare în directa proporționalitate cu evoluția riscurilor și amenințărilor, însă nu neapărat prin acordarea unor puteri sau prerogative sporite serviciilor. În mod sigur cadrul legal cu incidență în activitatea serviciilor de informații necesită acut un proces de modernizare și racordare la situația de azi. Există lacune vizibile, cea mai cunoscută fiind lipsa statutului ofițerului de informații. Poate că o abordare coerentă, sub forma unui pachet legislativ dedicat acestui domeniu ar fi o soluție mai bună decât corecții sau update-uri normative punctuale.
Informațiile nu trebuie folosite împotriva demnității umane
Capital.ro: Am auzit într-o conferinț susținută de a ta, faptul că, printr-un management corect al informațiilor, protejăm, în fapt, demnitatea umană. Cum vine asta?
Ionuț Riteș: Demnitatea umană este o valoare pe care aș încadra-o imediat după valoarea vieții și cea a libertății. Demnitatea este un atribut neprețuit, ce trebuie protejat cu orice preț. Vei realiza acest lucru abia când cineva îți va călca demnitatea în picioare. Prin managementul corect al informațiilor protejăm în fapt demnitatea umană. De ce? Pentru că informațiile sensibile fac trimitere directă la persoane și la faptele acestora. Cu alte cuvinte, orice dezvăluire nu face altceva decât să păteze într-o formă sau alta demnitatea persoanei. În audiovizualul românesc văd însă exact contrariul. Oamenii sunt supuși judecății publice. Convorbirile telefonice realizate de persoane din lumea interlopă, lumea sportului ori de pe eșichierul politic, după declasificare, ajung subiect public de discuții și interpretări ce frizează cu teatrul absurd. Persoanele în cauză își pierd astfel șansa de a se mai apăra cumva, existența lor fiind marcată pentru totdeauna. Am înțeles, persoana a greșit, a fost prinsă și a fost sancționată, conform legilor în vigoare. Dar de ce să-i mai călcăm și demnitatea în picioare? A plătit deja pentru ceea ce a făcut. Pentru daunele morale provocate de marele circ va primi vreo recompensă? Niciodată. Contorizează cineva bolile de inimă apărute în urma terfelirii din presă? Nicidecum. Și să nu uităm că totul se desfășoară cu o rapiditate ieșită din comun, pentru doar câteva minute de breaking news. A doua zi apare o altă știre și se uită ce a fost ieri. Din păcate, cred că noi, ca neam, avem o eroare de sistem de care nu reușim să ne vindecăm. Bârfa, pălăvrăgeala, exagerarea, dusul vorbei de colo-colo, sunt vicii care ne vor însoți până la marginea gropii. Cel mai grav este că parte dintre cei care lucrează cu informații nu știu ce valori ar trebui să protejeze, demnitatea umană fiind cea mai importantă…
Capital.ro: Cum este viața în serviciile de intelligence?
Ionuț Riteș: Este greu de trăit sub presiunea autocenzurii continue, ca urmare a poverii informațiilor deținute. După ce pleci din sistem, rigorile păstrării secretului de stat rămân aceleași. Deci ușor nu-ţi va fi, câte zile vei trăi. Cu toate acestea, încă din momentul în care ai intrat în acest sistem, care pe alocuri poate fi perceput ca fiind unul rigid, ar trebui să știi la ce să te aștepți în plan personal. Timpul tău liber de până acum se reduce semnificativ, relațiile personale deținute cu anumiți exponenți ai unor categorii sociale, care până în acel moment păreau firești, toate acestea, pot avea de suferit. Odată intrat în acest mod de viață trebuie să accepți faptul că, în permanență, ești monitorizat, întrucât faci parte din categoria deținătorilor de informații secrete de stat. De aceea, din punctul meu de vedere, e bine să intri asumat și optimist. În plus, după părăsirea sistemului, conform folclorului românesc urban – de fapt n-ai plecat, că din intelligence n-ai cum să pleci, că de acolo se iese doar cu picioarele înainte, iar imaginea ta în societate va fi privită mereu cu suspiciune, vei fi un om marcat, precum cei însemnați cu fierul înroșit. Într-un final, ține de fiecare cum își gestionează această stare. Te poate ține trei zile, trei luni, trei ani sau toată viața…
Ai plecat, dus ești…
Capital.ro: Deci dacă ai plecat din intelligence din dorința ta, ori te-ai pensionat, totul s-a terminat?
Ionuț Riteș: Din păcate, DA. În intelligence-ul românesc se respectă o cutumă – ai plecat, dus ești. Sunt unele țări care nu renunță la pensionarii din intelligence, cu atât mai mult cu cât, probabil au conștientizat că în meseria asta, odată cu atingerea senectuții, crește și puterea de înțelegere. Nu mai vorbesc de cantitatea şi calitatea conexiunilor, formate în zeci de ani, şi care, evident, pot fi exploatate de către stat. Vorbim aici despre o rețea de networking creată cu greu, cu sacrificii personale, în timp, care la ieșirea din sistem, rămâne complet neutilizată de către stat. Recuperarea rezerviștilor din structurile de intelligence ar trebui înțeleasă sub aspectul valorificării de către serviciile actuale a unor experiențe care, altfel, necesită timp pentru a fi acumulate. Cred că inițiative de valorificare a experienței deținute de cadrele care s-au pensionat, în forme pe tipar academic – cum ar fi realizarea unor studii sau analize pe diverse domenii subsumate securității naționale – ar constitui un plus pentru intelligence-ul românesc.
Capital.ro: Se spune despre activitatea de intelligence că este sublimă și plină de mister. Există un sâmbure de adevăr?
Ionuț Riteș: Da, așa este, dar poate pentru exponenții caselor regale care intră în activitatea de intelligence direct pe funcții de comandă, dar nu și pentru lucrătorul de rând, care trebuie să obțină informații din zona criminalității organizate, a neproliferării ori a terorismului. Acolo este zona „bătăturilor în palmă” în care orice urmă de romantism, așa cum am mai văzut prin filme, dispare. Satisfacții sunt, însă lucrurile în societate se schimbă mult prea greu ca să-ți poată apărea vreun zâmbet pe față.
Sunt spionii mai deștepți?
Capital.ro: Ce capacitate intelectuală trebuie să aibă un ofițer de intelligence?
Ionuț Riteș: Doar gândiți-vă că un ofițer poate avea în lucru un caz legat de o rețea de crimă organizată, fiecare membru al acelei rețele având câteva telefoane pe care le schimbă periodic. Cu alte cuvinte, ajungi să cunoști convorbirile a zeci de telefoane, și, evident, să faci toate conexiunile necesare pentru a stabili latura infracțională. Însă un superior ierarhic coordonează zeci de ofițeri, fiind obligat să cunoască toate detaliile cazurilor aflate în lucru. Trageți singur concluzia care este capacitatea unui ofițer de intelligence… Toate aceste capacități sunt stabilite în procesul de selecție, fiind printre puținele domenii de activitate în care nepotismul de proastă calitate nu funcționează. Recomandările sunt binevenite, cu condiția ca cel care recomandă să-şi asume erorile persoanei recomandate.
Capital.ro: Există diferențe între ofițerii de intelligence?
Ionuț Riteș: Da există, aceste diferențe fiind date în special de profilul pe care te formezi. Practic intri de tânăr într-un malaxor al minții, și așa cum te formezi, cam așa rămâi. Daca te formezi de tânăr pe profil de antitero, îți va fi foarte greu după o vârstă să înțelegi filosofia contraspionajului. Dacă ai fost o viață cifror de unitate militară, ești total incompatibil cu activitatea de intelligence. Doar tu crezi că înțelegi ceva din ea, ori din exterior se vede cu totul altceva. În intelligence te formezi cam în 10 ani, iar ca să pricepi fenomenul trebuie să începi activitatea de tânăr, cât mintea îți este încă în formare. Harta mentală este practic o schemă, şi așa cum ţi-au fost puse cărămizile, așa funcționezi.
Ne ascultă cineva?
Capital.ro: Multe persoane cred că sunt ascultate. Este adevărat că sunt?
Ionuț Riteș: Mitul ascultărilor întreprinse de servicii este un lait-motiv peren în societate. Cred că cei care cred că sunt ascultați ar trebui mai întâi să studieze cadrul legal existent pentru aceste proceduri, apoi să se întrebe de ce ar fi ascultați și dacă motivele prezumate intră sub incidența prevederilor legale. În afară de asta, ar trebui sa fie conștienți că “ascultarea” necesită argumente juridice solide pentru a fi aprobată și că la acest mijloc nu se recurge în mod curent. Nimeni nu are timp de pierdut cu fantezii sau chestiuni lipsite de importanță, iar dacă o persoană care nu este implicată în activități ilegale totuși crede că este interceptată, arată doar un nivel îngrijorător de paranoia – care, din păcate, este destul de încurajat în societatea actuală.
Capital.ro: Se fac interceptări ilegale în Romania?
Ionuț Riteș: Cred că da, doar ca acestea sunt făcute de servicii străine sau de grupări criminale. Interceptările ilegale ale serviciilor românești sunt de facto un nonsens, întrucât aceste structuri nu practică ascultarea fără aprobările juridice de rigoare. Nu ar avea de ce, ce să le spună beneficiarilor legali? Noi am comis o ilegalitate și vă spunem și vouă?
Capital.ro: Care sunt beneficiile aduse de această profesie?
Ionuț Riteș: În general, sistemele de intelligence îți centrează viața pe lucrurile esențiale, te educă în spirit civic și patriotic, îți diminuează viciile, îți fac curățenie în relațiile personale nocive și mai presus de orice te forțează să gândești, astfel încât la finalul vieții să concluzionezi că ceva – ceva ai înțeles din traiul pe acest pământ.