Pe măsură ce CETA intră în vigoare, se estimează că volumul relaţiilor comerciale bilaterale dintre Canada şi Uniunea Europeană va creşte: exporturile din Uniunea Europeană către Canada vor fi cu 23% mai mari în fiecare an, atingând un nivel de până la 17 miliarde de Euro anual, iar creşterea produsului intern brut la nivelul Uniunii va fi de până la 11.6 miliarde în fiecare an.
România va beneficia direct de reducerile de tarife pentru unele dintre produsele sale de export cele mai competitive, cum ar fi produsele din pielărie şi încălţăminte, produse agricole, servicii de construcţii nave, construcţia de automobile şi producţia de piese auto, produse ceramice şi textile. De exemplu, sub umbrela CETA, 93% din tarifele de export canadiene pentru produsele agricole vor fi eliminate. Exportatorii din ţările Uniunii Europene vor putea să comercializeze grâu, făină şi vin pe piaţa canadiană fără a plăti taxe. Totodată, tarifele la export în sectorul construcţiilor de maşini, care în acest moment se ridică la 9,5%, vor fi anulate ca urmare a implementării CETA.
Pe lângă reducerea tarifelor la exportul bunurilor, CETA va da un impuls important şi exportului de servicii şi investiţiilor dintre Canada şi România, va permite recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, va creşte competitivitatea companiilor româneşti pe piaţa canadiană şi va reduce costurile pe care le au companiile atunci când exportă, fără a periclita standardele curente privind protecţia mediului şi drepturile angajaţilor.
Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România, a salutat încheierea cu succes a procesului de aprobare a CETA, care va deveni operaţional în Canada o dată cu ratificarea de către Parlamentul Canadei din această primăvară. “CETA reflectă angajamentul nostru de a genera creştere economică pe ambele maluri ale Atlanticului, prin relaţii comerciale şi investiţionale cât mai dezvoltate,” a declarat Ambasadorul Hamilton. “De asemenea arată angajamentul nostru de a avea o abordare progresistă în ceea ce priveşte comerţul internaţional şi, în compararaţie cu alte tratate de comerţ bilateral mai tradiţionale, oferă o abordare extrem de îmbunătăţită în ceea ce priveşte dreptul fiecărei ţări de a-şi reglementa diversele sectoare industriale. CETA va facilita, de asemenea, un mecanism de arbitraj comercial mai corect, independent şi mai transparent. ”
“Această abordare progresistă asupra relaţiilor comerciale reflectă şi promovează valorile pe care le împărtăşim şi susţine cooperarea şi consolidarea normelor şi standardelor internaţionale în ceea ce priveşte aspecte de interes comun, cum ar fi managementul şi dezvoltarea sustenabile, proprietatea intelectuală, protecţia ecosistemelor şi a speciilor pe cale de dispariţie, drepturile angajaţilor şi barierele non-tarifare. CETA este un acord comercial atotcuprinzător care ţine seama de o serie de factori ce modelează şi influenţează relaţiile comerciale curente la nivel global şi pune bazele pentru o mai bună colaborare mutual benefică între Canada şi Uniunea Europeană. ”
“Sunt mulţumit în mod special de oportunităţile pe care CETA le va crea pentru relaţiile comerciale dintre Canada şi România,” a adăugat Ambasadorul Hamilton. “Sub umbrela CETA, România va avea acces liber la piaţa canadiană. Vor exista oportunităţi imense pentru exportatorii români, iar consumatorii români vor economi mai mult. ”
“Canada, membră a G7, este deja perfect integrată în piaţa nord-americană şi în cea din Asia – Pacific, şi este ţara de origine a unora dintre cele mai inovative şi diversificate sectoare. Canadienii sunt nerăbdători să primească firmele din România şi din tot spaţiul Uniunii Europene, care acum au posibilitatea de a accesa piaţa canadiană mult mai uşor decat înainte. ”
Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a expus beneficiile pe care CETA le va aduce companiilor româneşti : „Sunt sigur că antreprenorii din România se vor folosi de această nouă oportunitate de a-şi extinde aria afacerilor. Şi îi sfatuiesc în mod sincer pe cei care sunt în continuare reticenţi în a merge în Canada, o ţară imensă, dar foarte modernă. Puteţi alege unde vreţi să mergeţi: în Quebec puteţi vorbi în limba franceză, mergeţi în Alberta pentru a vă comercializa echipamentele şi serviciile din domeniul petrol şi gaze, concentraţi-vă pe regiunea Niagara Falls dacă doriţi să faceţi afaceri în domeniul turismului şi oriunde în Canada pentru a vă oferi serviciile în domeniul IT.
Totodată, pentru România, CETA vine în combinaţie cu un alt beneficiu important şi mai ales oportun: ridicarea vizelor. Acest lucru înseamnă că oamenii de afaceri români, puţin mai târziu în acest an, vor putea călători în Canada pentru a-şi desfăşura activitatea, fără întârziere. Iar pentru oamenii de afaceri, timpul înseamnă bani! Şi, pentru că în Canada există o comunitate numeroasă de români, sunt sigur că românii care locuiesc acolo vor fi printre primii care vor ajuta la dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale dintre cele două ţări, beneficiind de facilităţile oferite de CETA.
Fiind una dintre ţările care beneficiază de CETA, sper că România va fi printre primele ţări din Uniunea Europeană care vor ratifica tratatul.”
În următoarele luni, Ambasada Canadei în România, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, va organiza o serie de evenimente prin care se doreşte informarea companiilor româneşti şi a publicului din România despre beneficiile pe care CETA le va aduce economiei româneşti.
Companiile româneşti interesate să creeze relaţii comerciale noi sau să întărească relaţiile comerciale deja existente cu companii din Canada sunt invitate să completeze următorul Chestionar CETA, emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României.