Măsura de înregistrare a deţinătorilor de cartele preplătite este una de intrare în normalitate, a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri pe tema modificărilor propuse pentru funcţionarea numărului de urgenţă 112, Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM.
Lovin a făcut precizări suplimentare, anunțând că firmele de telefonie mobilă vor transmite serviciului 112 toate datele culese de la românii care și-au dat voluntar datele personale pentru campanii de marketing, prin care s-au acordat bonusuri pe cartelele preplătite.
”În urma discuţiilor pe care le-am avut cu industria, s-au agreat formele articolelor pe fond şi în detaliu. Singurele discuţii au fost pe marginea termenelor de implementare completă. Majoritatea operatorilor mobili au avut campanii de marketing prin care acordă bonusuri pe cartelele prepay, dacă utilizatorii îşi dădeau în mod voluntar datele personale. În prezent, majoritatea operatorilor mobili au deja un volum destul de mare în bazele de date cu o asociere de nume pe cartelele preplătite”, a spus el.
”Am stabilit că, încă de la momentul intrării în vigoare a acestei iniţiative legislative, vor putea pune la dispoziţia operatorului 112 aceste date colectate deja prin campanii de marketing, iar ulterior datele pentru intrarea în legalitate şi cu restul milioanelor de utilizatori care nu au numele asociat numărului de telefon asociat să respecte termenul agreat şi precizat în legislaţie, respectiv de la 1 ianuarie 2020 până la jumătatea anului. Termenul de 1 ianuarie este pentru pregătirea modalităţilor de colectare a datelor şi începerea vânzării cartelelor cu preluarea datelor personale, urmând ca termenul al doilea să fie suficient de generos pentru a putea înregistra toate cartelele preplătite aflate acum în uz pentru care nu este asociat un nume, un număr şi o adresă”, a mai spus vicepreşedintele ANCOM.