Acord istoric la nivelul zonei euro: 500 miliarde de euro vor fi disponibili imediat

Miniştrii de Finanţe din zona euro s-au înţeles, în cele din urmă, asupra unui plan de sprijinire a economiilor îngenuncheate de pandemia de coronavirus.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns la un acord, joi seară, privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, transmit Reuters şi AFP. Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania au ajuns joi seară la un acord asupra unui plan de sprijinire de 500 de miliarde de euro propus pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronavirusului în zona euro, potrivit mai multor surse diplomatice.

Cele cinci ţări au ajuns la o înţelegere în special asupra condiţiilor de acces la liniile de credit ale Mecanismului de Stabilitate European (MSE), Olanda renunţând aparent la impunerea unor criterii economice specifice.

Principalele declaraţii de după acest acord istoric

“Reuniunea s-a încheiat în aplauzele miniştrilor”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului, scrie Agerpres.

“Planul conţine propuneri îndrăzneţe şi ambiţioase care ar fi fost de neimaginat în urmă cu doar câteva săptămâni. Ne amintim cu toţii de reacţia la criza financiară de acum un deceniu, când Europa a făcut prea puţin şi prea târziu. De data aceasta, este altfel”, a declarat Mario Centeno, ministrul de Finanţe al Portugaliei şi preşedintele Eurogrupului. Acest plan reprezintă “implementarea reacţiei puternice de care are nevoie Europa”, a mai precizat acesta.

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a salutat un “acord excelent” incluzând “500 de miliarde de euro disponibili imediat” şi “un viitor fond de relansare”. “Europa ia decizii şi este la înălţimea gravităţii crizei”, a scris francezul pe Twitter. “Vom transmite Consiliului European o propunere ambiţioasă. Vom lupta pentru concretizare”, a declarat şi ministrul italian de Finanţe, Roberto Gualtieri.