S-a ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2023!
Parlamentul European şi Consiliul UE au bătut palma asupra bugetului Uniunii pentru anul viitor
Luni, 14 noiembrie, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, au ajuns la un acord cu privire la bugetul UE.
„Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru a contribui la atenuarea consecinţelor grave ale războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei în această ţară, dar şi în vecinătatea sudică şi în statele membre.
Bugetul ar sprijini, de asemenea, redresarea durabilă aflată în curs în urma pandemiei de COVID-19 şi ar proteja şi ar crea locuri de muncă.
Ar atrage investiţii suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală şi mai rezilientă, protejând în acelaşi timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa şi din întreaga lume”, a transmis marţi, 15 noiembrie, Comisia Europeană.
Bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor prevede angajamente în valoare de 186,6 miliarde euro şi plăţi în valoare de 168,7 miliarde euro, mai indică sursa citată.
Iată cum au fost împărţite sumele din bugetul Uniunii Europene pentru 2023
Sumele alocate, potrivit acordului la care au ajuns Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, sunt următoarele.
14,7 miliarde pentru a-i sprijini pe vecinii noştri, precum şi pentru dezvoltarea şi cooperarea internaţională. Acordul include majorări specifice pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI) – Europa globală (12,3 miliarde euro), cu accent pe Ucraina şi Moldova, pentru migraţie în vecinătatea sudică, precum şi pentru programul de ajutor umanitar (1,8 miliarde euro) în scopul de a aborda situaţiile de criză din întreaga lume;
1,5 miliarde euro pentru Fondul pentru azil, migraţie şi integrare şi 956,8 milioane euro pentru Fondul de gestionare integrată a frontierelor, în scopul de a accelera cooperarea în materie de gestionare a frontierelor externe, precum şi pentru a consolida politica în materie de migraţie şi azil, inclusiv sprijinul acordat statelor membre care primesc refugiaţi din Ucraina;
3,0 miliarde euro pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei, în favoarea unei infrastructuri de transport actualizate şi de înaltă performanţă în vederea facilitării conexiunilor transfrontaliere, [cu un accent deosebit pe consolidarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina şi a componentei energetice ca răspuns la criza energetică, în completarea propunerii REPowerEU în valoare de 20 de miliarde euro];
295,2 milioane euro pentru mobilitatea militară, în vederea îmbunătăţirii mobilităţii civile şi militare;
3,7 miliarde euro pentru Erasmus+, în scopul de a investi în tineri, inclusiv în elevii şi studenţii care fug din Ucraina, precum şi 332,8 milioane euro pentru sectoarele culturale şi creative prin intermediul programului „Europa creativă”;
62,9 miliarde euro reprezentând angajamente pentru a sprijini redresarea în curs, stimulând investiţiile în coeziunea economică, socială şi teritorială;
53,6 miliarde euro pentru politica agricolă comună şi 1,1 miliarde euro pentru Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, pentru fermierii şi pescarii din Europa, dar şi pentru consolidarea rezilienţei sectorului agroalimentar şi a sectorului pescuitului şi pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;
12,4 miliarde euro pentru programul Orizont Europa, în scopul de a sprijini cercetarea UE în domenii precum sănătatea, sectorul digital, industria, domeniul spaţial, clima, energia şi mobilitatea;
602,8 milioane euro pentru Programul privind piaţa unică, în scopul de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii din întreaga Uniune;
739,3 milioane euro pentru programul „UE pentru sănătate”, în scopul de a sprijini uniunea europeană a sănătăţii şi de a oferi un răspuns cuprinzător la nevoile în materie de sănătate ale cetăţenilor europeni;
1,5 miliarde euro în cadrul Fondului pentru o tranziţie justă, în scopul de a asigura faptul că tranziţia către neutralitatea climatică este benefică pentru toţi şi 755,5 milioane euro în cadrul programului LIFE pentru sprijinirea mediului şi a politicilor climatice;
309,9 milioane euro pentru Fondul pentru securitate internă, 945,7 milioane euro pentru Fondul european de apărare, în scopul de a sprijini autonomia strategică şi securitatea europeană şi 157,0 milioane euro pentru Actul privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziţii publice în comun.