Uniunea Europeană a ajuns la un nou acord interimar pentru prelungirea importurilor agricole ucrainene fără taxe vamale, până în iunie 2025. Care sunt produsele incluse pe listă, vă prezentăm în continuare.
Un nou acord între UE și Ucraina pentru importurile agricole
Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu pentru a acorda producătorilor ucraineni de produse alimentare acces liber de taxe vamale pe piețele sale. Termenul este până în iunie 2025.
Este anunțul făcut miercuri de către Parlamentul European într-un comunicat, conform Reuters.
Decizia este în conformitate cu o propunere prezentată de Comisia Europeană în ianuarie. Aceasta vizează suspendarea taxelor și contingentelor pentru produsele agricole ucrainene până la data menționată. Asta, cu o așa-numită „frână de urgență” pentru păsări, ouă și zahăr. Așadar, tarifele vor fi impuse dacă importurile depășesc nivelurile medii din anii 2022 și 2023.
Miercuri, legislatorii europeni au extins lista acestor excepții. Au făcut asta pentru a include ovăzul, porumbul, crupele și mierea.
În plus, Parlamentul a declarat că a primit angajamente din partea Comisiei de a lua măsuri în cazul în care importurile de grâu ucrainean vor crește brusc.
Cerealele și mierea, cerute la „frâna de urgență”
Perioada de referinţă pentru declanşarea frânei de urgenţă va fi 2022 și 2023. Asta arată că tarifele vor fi reimpuse dacă importurile acestor produse vor depăși volumele medii din aceşti doi ani, a precizat Parlamentul.
Negociatorii Parlamentului European s-au asigurat, de asemenea, că Comisia va acţiona în termen de 14 zile, în loc de 21 de zile. Pentru cazul în care vor fi atinse nivelurile de declanşare a măsurilor de salvagardare automată.
Săptămâna trecută, Parlamentul European a susţinut amendamente pentru a adăuga cerealele și mierea la frâna de urgenţă. Și pentru a stabili pragul la media anilor 2021, 2022 și 2023, un nivel mai mic decât cel propus în ianuarie. Deoarece 2021 a fost înainte de invazia Rusiei, când exporturile agricole ucrainene către UE au fost limitate prin tarife și cote.
Fermierii polonezi au blocat frontierele ucrainene
Altfel, Varșovia a fost un susținător ferm al Kievului în lupta sa împotriva invaziei Rusiei. Însă protestele declanșate de fermierii care se plâng de concurență neloială au tensionat legăturile. Acestea erau deja la limită după ce camionagii au blocat punctele de trecere a frontierei la începutul anului.
La finalul lunii februarie, protestele fermierilor din Polonia au marcat o escaladare față de demonstrațiile anterioare. Au fost blocate aproape total toate punctele de trecere a frontierei ucrainene și au fost perturbări în porturi și pe drumurile din întreaga țară, transmite Reuters.