"Un acord la Bruxelles este o veste bună pentru dna May (şefa executivului de la Londra, Theresa May – n.r.), întrucât acum putem trece la următoarea etapă de umilire", a scris Farage pe Twitter, după ce Comisia Europeană a recomandat trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra. 

Farage – membru al Parlamentului European – le-a trimis mai devreme un link celor 1,1 milioane de abonaţi ai săi de pe Twitter, cu îndemnul: "Retransmiteţi dacă sunteţi de părere că Theresa May trebuie să plece, pentru a salva Brexit-ul!". 

Reacţia sa vine după ce executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat vineri că au fost înregistrate 'progrese suficiente' cu privire la termenii 'divorţului' de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra. 

UKIP, care sub conducerea lui Nigel Farage a contribuit la asigurarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a devenit tot mai irelevant în timpul campaniei dinaintea alegerilor legislative anticipate din iunie, la care nu a obţinut nici un mandat de parlamentar.

Agerpres