Acord slovaco-ucrainean asupra gazului, semnare aşteptată luni

gaz-metan

Gaz metan

Slovacia şi Ucraina au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaz către Kiev provenind din Europa de Vest, pentru a reduce dependenţa Ucrainei faţă de Rusia, a anunţat sâmbătă Ministerul slovac al Economiei, informează AFP.

'Cele două ţări au ajuns la un acord ce va ajuta Ucraina să primească livrări de gaze', a declarat ministrul Tomas Malatinsky într-un comunicat.

În virtutea acestui acord, care va fi semnat luni potrivit ministrului, furnizorii occidentali vor putea livra gaz Ucrainei prin vechiul gazoduct de rezervă de la Vojany în Slovacia de Est, până acum neutilizat.

'Operatorul reţelei de tranzit de gaz slovac Eustream va efectua adaptări tehnologice pentru a permite lansarea rapidă a aprovizionării cu gaze în direcţia opusă şi pentru a creşte capacitatea', a adăugat Malatinsky.

Gazoductul de la Vojany va putea fi lansat în octombrie, cu o capacitate iniţială de 3 miliarde metri cubi pe an, ce ar putea ajunge la 10 miliarde metri cubi din martie 2015, a declarat anterior în această săptămână pentru AFP purtătorul de cuvânt al Eustream, Vahram Chuguryam.

Membră a UE şi vecină cu Ucraina, Slovacia este situată strategic pentru a permite pomparea de gaz din Europa de Vest spre această ţară ameninţată cu tăierea livrărilor din Rusia.

Ucraina a încheiat deja acorduri similare cu Ungaria şi Polonia.

SURSA: Agerpres