Acord de ultim moment între Rusia și Turcia! Vor începe imediat. Este vizată toată Europa

Vladimir Putin a propus joi, 13 octombrie, crearea unui centru internaţional de distribuţie a gazelor naturale în Turcia, în urma avarierii gazoductului Nord Stream din Marea Baltică.

În urma propunerii făcută de liderul de la Kremlin, președintele turc a ordonat guvernului său să înceapă imediat lucrările.

„Am dat, împreună cu Vladimir Putin, Ministerului nostru al Energiei şi instituţiei abilitate din Rusia, ordinul de a executa o sarcină împreună” , a spus Recep Tayyip Erdogan, conform informațiilor transmise de france24.com

Declarația sa a fost făcută în timpul unui interviu acordat jurnaliştilor în timpul zborului său de întoarcere de la Astana, Kazahstan, unde a avut joi o întrevedere cu preşedintele rus.

Lucrările vor începe cât mai curând

De asemenea, președintele turc a spus că lucrările vor începe imediat.

„Nu va fi nicio perioadă de aşteptare în această problemă. Vom găsi cel mai potrivit loc pentru acest centru de distribuţie şi îl vom construi”, a adăugat Erdogan, precizând că centrul ar putea fi construit în regiunea Tracia din nord-vestul Turciei.

La rândul său, Vladimir Putin a subliniat în timpul întâlnirii cu Erdogan că Turcia este în prezent „cea mai fiabilă rută de aprovizionare a Europei” prin intermediul gazoductului TurkStream, care transportă gaz rusesc către Turcia şi mai multe ţări din sudul şi sud-estul Europei.

TurkStream, care trece pe fundul Mării Negre, poate transporta până la 31,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Bulgaria, Grecia, Serbia, România, Ungaria şi Macedonia de Nord sunt alimentate pe această rută.

Reacția Franței nu a întârziat să apară. Potrivit acestora, centrul de distribuire a gazelor spre Europa propus de Putin „nu are niciun sens” , în condiţiile în care europenii vor să-şi reducă dependenţa de hidrocarburile din Rusia.

„Nu vedem niciun sens în a crea noi infrastructuri care să permită să se importe mai mult gaz rusesc” , a susținut preşedinţia franceză.

Rusia ia în considerare noi legături submarine de gaze naturale către Turcia

Amintim că Vladimir Putin a declarat că Rusia ar putea transfera volumele pierdute de la Nord Stream din Marea Baltică în Marea Neagră, iar legăturile ar putea deveni principala rută de export de gaze a țării pentru Europa.

Directorul general al Gazprom PJSC, Alexei Miller, ar fi declarat că societatea este pregătită să construiască legături suplimentare de gaze către Turcia și a sugerat crearea unui centru comercial la granița dintre UE și Turcia, unde gazul ar putea fi comercializat.