Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a declarat, miercuri, că nu există discuții de pace între Moscova și Kiev. Totodată, oficialul a exclus cedarea de teritoriu către Rusia ca parte a oricărui acord de încetare a focului.

„Obiectivul Ucrainei în acest război… este de a ne elibera teritoriile, de a ne restabili integritatea teritorială și suveranitatea deplină în estul și sudul Ucrainei. Acesta este punctul final al poziției noastre de negociere.

În prezent, nu există discuții (de pace) între Rusia și Ucraina din cauza poziției Rusiei și a agresiunii sale continue împotriva țării noastre”, a declarat Kuleba, potrivit The Guardian.

Într-un interviu publicat înainte de discuțiile de la Istanbul, la care au participat reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei, Turciei și ONU, ministrul ucrainean a declarat că un acord pentru reluarea exporturilor de cereale blocate de Rusia pare foarte aproape.

Cetățenii ruși doresc încetarea războiului din Ucraina

Pe de altă parte, Kremlinul a realizat, la finalul lunii iunie, un sondaj despre care nimeni nu știa cu privire la războiul pornit la finalul lunii februarie. În cadrul acestui sondaj, rușii au fost întrebați dacă ostilitățile din Ucraina ar trebui sau nu oprite.

Jurnaliștii de la publicația online Meduza au intrat în posesia datelor acestui sondaj, însă numărul de respondenți nu este cunoscut.

Documentele de care dispune acest site de investigații rusesc, care operează în afara țării, arată că 30% dintre respondenți consideră că războiul trebuie oprit cât mai curând posibil, 57% au spus că acesta trebuie să continue, în timp ce 13% au găsit dificil de răspuns.

Sondajul ținut secret de Kremlin

Potrivit aceluiași sondaj, în grupul de vârstă 18-24 de ani, 56% sunt în favoarea încheierii războiului, în timp ce doar 19% sunt în favoarea continuării acestuia. În rândul rușilor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, 43% susțin încetarea războiului și 41% sunt în favoarea continuării ostilităților.

În general, cu cât respondenții sunt mai în vârstă, cu atât susțin mai mult războiul. De exemplu, în rândul respondenților cu vârste de peste 60 de ani, 72% dintre aceștia s-au declarat în favoarea continuării invaziei, potrivit Meduza.

La Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unui sondaj închis, aproximativ 40% dintre respondenți doresc încetarea ostilităților din Ucraina, în timp ce 48% sunt în favoarea continuării acestora. Cel mai mare număr (62%) de susținători ai continuării luptelor se află în alte orașe rusești cu o populație de milioane de locuitori.