Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor lua zilele următoare o decizie în legătură cu aplicarea provizorie a noului acord comercial post-Brexit, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, relatează DPA.
Scisoare a Consiliului UE către PE
Ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauss, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE până la sfârşitul anului, a semnat vineri o scrisoare în acest sens, adresată Parlamentului European.
„Scrisoarea a fost aprobată în unanimitate de ambasadorii la UE”, a precizat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului UE, Sebastian Fischer, adăugând că documentul conţine „intenţia statelor membre ale UE de a lua o decizie privind aplicarea preliminară a acordului UE-Marea Britanie în următoarele zile”.
Cei 27 de ambasadori la UE au convenit vineri dimineaţă la Bruxelles să înceapă analizarea noului acord comercial post-Brexit. După acordul de ultim moment convenit joi, ambasadorii vor trebui acum să treacă prin mii de pagini pentru a stabili dacă ţările lor pot accepta termenii şi condiţiile înţelegerii.
Acordul, în curs de ratificare
Acordul încă mai trebuie ratificat atât în UE, cât şi în Marea Britanie. Londra a convocat parlamentul pentru 30 de decembrie. Respingerea acordului este puţin probabilă date fiind mizele şi presiunea timpului la care sunt supuse ambele părţi înainte ca perioada de tranziţie post-Brexit să se încheie la 31 decembrie.
Şi Parlamentul European va trebui să îşi de acceptul pentru ca acordul să poată intra pe deplin în vigoare, însă este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple abia la începutul anului viitor, astfel că este nevoie de o aplicare provizorie a înţelegerii. Comisia Europeană propune o aplicare provizorie până la 28 februarie 2021, conform Agerpres.