Ungaria vrea să semneze un acord cu Rusia privind gazele naturale
Guvernul de la Budapesta speră că va semna un acord cu Rusia care va garanta livrări suplimentare de gaze naturale spre Ungaria de aproximativ 700 de milioane de metri cubi până la sfârșitul verii. În prezent, cele două state europene poartă discuții cu privire la posibilele livrări care să completeze pactul actual de aprovizionare al Ungariei cu gaze rusești pe termen lung.
„Ungaria va avea suficient gaz. Negociem cu rușii pentru a cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz, acest acord poate fi semnat în timpul verii, atunci vom fi în siguranță”, a declarat vineri Viktor Orban, la un post de radio din țara sa, fiind citat de agenția de presă Reuters.
Potrivit datelor furnizate de către Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze naturale ale Ungariei sunt pline în proporție de 50%, acoperind 29% din consumul anual al populației maghiare.
Ungaria primește anual 3,5 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin Bulgaria și Serbia și încă 1 miliard de metric ubi prin intermediul unei conducte din Austria, pe baza unui acord pe 15 ani, semnat anul trecut cu compania rusă Gazprom. Trebuie precizat că această țară se bazează pe Rusia pentru 85% din consumul său de gaze naturale, motiv pentru care Guvernul de la Budapesta se opune sancțiunilor UE asupra importurilor de gaze rusești.
Ungaria a votat împotriva planului de reducere a consumului de gaze naturale în UE
Amintim că ministrul Energiei din Ungaria a votat împotriva planului Comisiei Europene privind reducerea voluntară a consumului de gaze naturale de către statele membre UE. Aparent, Ungaria consideră că versiunea aprobată este oricum mai flexibilă decât versiunea iniţială a proiectului respectiv.
„Tocmai a fost aprobată în Consiliul UE propunerea de reducere cu 15% a consumului de gaz între 1 august 2022 şi 23 martie 2023. O largă majoritate, doar Ungaria a fost împotrivă”, a declarat marți Sven Giegold, secretar de stat în Ministerul Energiei din Germania, fiind citat de ziarul german Die Welt.
Oficialii de la Budapesta, citaţi de website-ul maghiar Index, au confirmat că ministrul Energiei din Ungaria a votat împotriva proiectului respectiv. Planul CE prevede reducerea voluntară a consumului de gaze naturale de către statele membre UE, însă conţine excepţii pentru Malta, Republica Cipru şi Irlanda.
Planul CE prevede, totodată, măsuri obligatorii în situaţia în care Rusia va opri livrările de gaze naturale spre Europa. În prezent, versiunea proiectului a fost flexibilizată în contextul obiecţiilor formulate de Spania, Portugalia, Franţa, Polonia şi Grecia.