Un editorial realizat pentru revista Le Monde scoate la iveală aspecte neșteiute despre acordul post-Brexit. Mai exact, compromisul realizat de Uniunea Europeană şi Regatul Unit pune capăt unei căsătorii din interes care a durat 47 de ani și scoate în evidenţă şi puterea pe care o pot avea cei 27 când sunt uniţi.
Era timpul să se termine. La patru ani şi jumătate după ce au ales, prin referendum, să părăsească Uniunea Europeană, britanicii au încheiat cu cei 27 de vecini ai lor un acord pe relaţiile lor economice. După ce a părăsit formal Uniunea Europeană (UE) pe 31 ianuarie, Londra va ieşi din uninea vamală şi de pe piaţa unică europene la 1 ianuarie 2021. În lipsa unui „deal” anunţat în dimineaţa de joi, 24 decembrie, schimburile comerciale, vitale de o partre şi de alta, între Regatul Unit şi UE, ar fi fost afectate de taxe vamale, arată Le Monde.
Circa 300.000 de locuri de muncă ar fi fost în pericol dincolo de canalul Mânecii şi multe altele pe continent. Miile de camioane blocate de o parte şi de alta a Mânecii, după decizia europeană de a întrerupe traficul în urma semnalării unei noi variante de coronavirus de către britanici, dau o idee despre intensitatea schimburilor şi despre catastrofa care ar fi fost un „no deal”, îngreunând formalităţile şi încetinind trecerea frontierei.
În cele 1.500 de pagini ale textului aprobat joi, a fost schiţat cu greu un compromis, inclusiv pe pescuit, dosar sensibil politic pentru Regatul Unit ca şi pentru Franţa. Un teren de înţelegere a fost găsit şi în problema cea mai grea pentru viitor, cea a condiţiilor echitabile de concurenţă, unde cei 27 se tem de un dumping britanic. Londra a obţinut libertatea de a face excepţie de la regulile europene şi a fost negociat un mecanism complex de arbitraj şi de sancţiuni. Doar experienţa va permite să se verifice soliditatea şi viabilitatea lui.
A fost nevoie de nouă luni de negocieri întortocheate pentru a se ajunge la găsirea unor reguli minimale apte să asigure fluiditatea schimburilor între parteneri care, dimpotrivă, au lucrat timp de decenii la apropierea normelor şi reglementărilor lor. Invers decât în clasica negociere a unui acord comercial între state, se punea problema să se desfacă nenumăratele legături ţesute de-a lungul celor 47 de ani ai unei căsătorii din interes în care nu a apărut niciodată dragostea. O muncă deprimantă, fiind vorba – pentru Europa – să se slăbească scăpând de o parte consistentă din sine însăşi, mai exact de o ţară care a inspirat în bună măsură piaţa unică pe care dorea acum s-o părăsească.
Trebuie adus un omagiu deosebit lui Michel Barnier, şeful negociatorilor UE, pentru energia consumată în aceste negocieri epuizante, pentru păstrarea calmului, pe care nu și l-a pierdut niciodată, în ciuda neîncetantelor manevre de destabilizare, pentru spiritul ”comunitar” de care a dat dovadă la fiecare tentativă de a „diviza pentru a stăpâni” şi care i-au permis să se bucure de încrederea tuturor până la capăt.
Configuraţie nouă
În această încercare, cei 27 au manifestat, împotriva oricărei aşteptări, o unitate fără greş, demnă de toată lauda. În această negociere vitală pentru viitorul comun, apărarea pieţei unice a fost principiul unificator. Trebuie să ne dorim ca Uniunea, eliberată de forţa de inerţie şi de opoziţia pe care o reprezenta Londra, să ştie să profite de această nouă configuraţie pentru a-şi spori coeziunea şi pentru a-şi întări poziţia în lume. Brexit scoate la iveală puterea pe care o pot avea cei 27 uniţi.
Sentimentul de uşurare pe care îl aduce finalul acestui divorţ maraton nu ne poate face să uităm esenţialul: manifestare a naţionalismului englez (scoţienii şi irlandezii de nord au votat majoritar împotrivă), Brexit este o eroare istorică, rezultatul unui pariu hazardat al fostului ministru conservator David Cameron şi al minciunilor şi demagogilor, ca de exemplu Boris Johnson, care i-a făcut pe britanici sa creadă că vor avea „și brânza [liberul acces la piaţa europeană] şi banii pe brânză [revenirea la suveranitatea deplină]”. Cât despre Theresa May, ea a agravat divizarea ţării, optând pentru un Brexit dur, marcat de ieşirea din piaţa unică, o formulă mai dură decât cea pentru care alegătorii pro-Brexit credeau că au votat în 2016.
Deoarece epidemia de Covid-19 a impus intervenţia statului, proiectul ultraliberal al brexiterilor nici nu se mai aude. Cât despre sprijinul ”verilor” americani, pretins a fi câştigat pe vremea lui Donald Trump, el a dispărut o dată cu alegerea lui Joe Biden. Decis pe bază de minciună, Brexit este un proiect în contratimp cu istoria, nefast pentru economie şi purtător de noi fricţiuni. Europenii, dar mai ales britanicii, mai au încă de plătit preţul.