Acordul privind cerealele din Ucraina trebuie să includă şi Rusia, spun Turcia şi Ucraina

Vapor

SURSA FOTO: Dreamstime

Acordul privind cerealele din Ucraina a fost întrerupt în mod subit luna trecută, atunci când Rusia a refuzat să accepte prelungirea acestuia, iar zona Mării Negre a redevenit una extrem de fierbinte. La ce concluzie au ajuns miniştrii de Externe din Ucraina şi Rusia pe această temă?

Acordul privind cerealele din Ucraina nu poate funcţiona eficient fără Moscova

Acordul privind cerealele ucrainene care include şi Rusia este cea mai bună soluţie. La această concluzie au ajuns şefii diplomaţiei din Ucraina şi Turcia, care au discutat despre soluţiile privind exporturile prin Marea Neagră.

Dmitro Kuleba şi Hakan Fidan s-au întâlnit la Kiev şi au ajuns la concluzia că alte soluţii pentru exportul de cereale din Ucraina sunt mai puţin bune faţă de acordul negociat cu ajutorul Turciei şi ONU şi la care Rusia a renunţat în luna iulie a acestui an.

Cerealele din Ucraina au putut fi exportate în siguranţă în urma acordului negociat şi semnat în Turcia. Având în vedere întâlnirea apropiată ce a fost deja confirmată între preşedinţii Putin şi Erdogan, Turcia va încerca să convingă Rusia să revină în acest acord, notează Reuters.

La începutul lui august 2023, Kievul a anunţat un „coridor umanitar” în Marea Neagră pentru a elibera navele de marfă blocate de ruşi în porturile ucrainene. Săptămâna trecută, prima navă care a folosit acest coridor a ajuns la Istanbul.

SURSA FOTO: Dreamstime

Turcia îşi face o prioritate din reînnoirea acordului

Reînnoirea acordului privind cerealele este o prioritate pentru Ankara. Rusia trebuie să fie inclusă în ecuaţie pentru a avea un acord funcţional. Acestea au fost mesajele clare transmise vineri, 25 august, de către ministrul turc de Externe, Hakan Fidan. El a susţinut o conferinţă de presă cu ocazia vizitei avute la Kiev.

Soluţiile alternative pentru a înlocui acordul nu vor fi eficiente, a mai indicat şeful diplomaţiei turce.

„Reînvierea acestei iniţiative este o prioritate pentru Turcia. Sper că vom obţine un rezultat de succes. (…)

M-am gândit de la început că Rusia ar trebui să fie inclusă din nou în această ecuaţie”, a declarat Hakan Fidan.

Ucraina cere să se pună capăt blocadei din Marea Neagră

De cealaltă parte, Ucraina a admis că lucrează la rute alternative, dar soluţia care include şi Rusia ar fi cea mai bună.

„Lucrăm la rute alternative, dar, obiectiv vorbind, funcţionarea rutei Mării Negre este o soluţie optimă din toate punctele de vedere. (…)

Vom putea extinde în mod substanţial transportul de cereale prin coridoarele terestre, dar blocarea Mării Negre trebuie să ia sfârşit”, a declarat Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.