Acordurile sociale incheiate in fiecare an de Putere cu patronatele si sindicatele ar trebui sa fie garantia linistii sociale. Cele trei parti negociaza reperele politicilor fiscale, ale ocuparii fortei de munca, ocrotirii sanatatii etc., luand in calcul si angajamentele asumate in fata organismelor financiare internationale, dupa care fiecare isi vede de treaba. Cele aproximativ opt milioane de salariati din economia nationala, sindicalisti sau nu, muncesc responsabil, nu cer mariri de salarii si nu-si exprima nemultumirile prin miscari de strada, patronii le creeaza conditiile necesare, iar Guvernul pune in aplicare strategiile de relansare a economiei. Este scenariul ideal, pentru ca cel real arata cu totul diferit. Acordul social pe 2002 a fost semnat de doar trei mari confederatii sindicale, CNSLR – Fratia, CSDR si CSN – Meridian. BNS si Cartel Alfa s-au abtinut. In chiar momentul parafarii intelegerii, profesorii ieseau in strada. Sindicatele din invatamant sunt afiliate la CSDR. Concluzia este una singura. CSDR nu-si tine in mana membrii, dar promite ca acestia nu vor face greutati guvernantilor. Si poate ca CSDR nu este un caz izolat, deci mult visata pace sociala este doar o chestiune de noroc.
Retragerea BNS si a Cartelului Alfa de la negocierea Acordului social este motivata oficial prin „caracterul electoral al promisiunilor facute de Guvern”. Petru Dandea, vicepresedintele Cartel Alfa, declara ca membrii de sindicat nu s-au mai lasat pacaliti si anul acesta. „Acordul incheiat anul trecut nu a fost respectat. Ce logica ar avea sa semnam un altul, sprijinind astfel Cabinetului Nastase, daca precedentul a fost o suma de angajamente neonorate?” Pentru Dumitru Costin, presedintele BNS, nici intelegerea pe 2002 nu poate fi respectata. Principalul impediment este Aranjamentul stand-by incheiat cu FMI.
Guvernul smechereste sindicatele
Sunt cel putin doua prevederile Acordului social care contrazic temerile liderului sindical. Prima este cea referitoare la alocatiile pentru copii. In fata sindicatelor, Guvernul a promis sa majoreze de la 1 iulie alocatiile pentru copii, de la 130.000 lei la 180.000 lei. In Memorandumul de finantare cu FMI, acelasi Guvern s-a angajat sa creasca alocatiile cu 15% in ianuarie 2002 si cu 20% in iulie. Un calcul simplu arata ca avantajul este la Guvern. In loc sa dea timp de 7 luni de zile alocatii majorate cu 15%, vine din iulie si acorda o crestere egala cu cea promisa FMI-ului. Se tine de cuvant si face si economii la buget.
Aceeasi poveste este si in cazul promisei cresteri cu 4% a salariului real. Aceasta se va produce, dar nu de la data intrarii in vigoare a Acordului social, martie a.c, ci in decembrie, prin acordarea primelor de sfarsit de an.
Un alt punct sensibil al Acordului social este impactul social al majorarilor preturilor la utilitatile publice. Aflat intre ciocan si nicovala, respectiv intre electoratul isterizat de imposibilitatea platii facturilor lunare si nevoia continuarii acordului stand-by, Guvernul promite salariatilor din economia nationala „monitorizarea preturilor la energia electrica si alte utilitati, in vederea diminuarii impactului social negativ”. Este o formulare extrem de vaga, cu atat mai mult cu cat impactul social negativ s-a produs deja. Sa insemne monitorizarea o renuntare la scumpirile anuntate la inceputul anului sau doar o observare a gradului de suportabilitate sociala a asa-zisei restructurarii a regiilor?
Fiscul ramane tare pe pozitie
Povara fiscala nu se va usura nici anul acesta. Daca promisiunile pentru 2001 erau marete, de genul reducerii TVA la alimente, medicamente si servicii, pentru 2002 nu se mai anunta asemenea utopii. Poate din 2003, dar nu este o promisiune certa, ci sta sub semnul lui „vom analiza”. La fel se pune si problema impozitului pe salariu si a contributiilor sociale. Nici o schimbare in bine.
In materie de prioritati legislative, ce nu s-a facut anul trecut se reporteaza pe 2002. Codul muncii, Codul investitiilor, Codul de procedura fiscala, Legea asigurarilor private de sanatate, Legea solutionarii conflictelor de munca sunt doar cateva din lunga lista de restante si noutati ce ar trebui sa schimbe fata Romaniei. Acordurile sociale anuale seamana extrem de bine cu cele stand-by. Se incheie intr-un elan de entuziasm si se pierd in uitare.
Acordul pe 2001 a fost un exercitiu ratat de Guvern si trecut cu vederea de sindicate
Foarte generos pe hartie, acordul social semnat anul trecut de sindicate, patronate si Guvern s-a dovedit a fi, in final, doar un exercitiu de stil. Monitorizarea indeplinirii promisiunilor partilor semnatare este favorabila celor cateva milioane de membrii ai CNSLR – Fratia, BNS, Cartel Alfa, CSDR, CSN Meridian. Ei si-au respectat partea de intelegere. Romania nu a fost zguduita de greve de proportii, ceea ce inseamna ca ministrii din Palatul Victoria au avut toata linistea necesara indeplinirii angajamentelor asumate. Dar linistea nu este totul, de vreme ce punctele fierbinti ale acordului social deja expirat au ramas in vant.
· In domeniul activitatii legislative, doua mari rateuri merita mentionate: noul Cod al muncii si Legea pensiilor publice private, si acum in faza de proiecte. Daca in ceea ce priveste Codul muncii se mai poate trece cu vederea tergiversarea adoptarii lui, nu acelasi lucru se poate spune despre pensiile publice private. Peste 20 de ani, salariatilor de astazi, ajunsi pensionari, nu va avea cine sa le mai plateasca pensii dupa sistemul actual pay as you go (din contributiile celor angajati), dat fiind sporul natural al populatiei, constant negativ de zece ani incoace. Solutiile sunt pensia privata publica (contribui obligatoriu timp de 20 de ani la un fond privat, ceea ce nu exclude si cotizarea la sistemul public de pensii) si pensia privata (pe care putini si-o permit, din cauza veniturilor reduse ale populatiei).
· In domeniul politicii asigurarilor sociale, contractul dintre Guvern, sindicate si patronate prevedea, printre altele recalcularea pensiilor mari si virarea impozitelor percepute pe acestea catre fondul social, si nu catre bugetul statului. Obiectiv neindeplinit. Ratat este si obiectivul administrarii tripartite a fondurilor pentru pensii, somaj si sanatate.
· La capitolul politica fiscala, promisiunile au fost marete. „Reducerea unor impozite directe si indirecte in scopul stimularii investitiilor”, caci astfel suna angajamentul, insemna adoptarea cotelor diferentiate de TVA. Aceasta ar fi insemnat preturi mai mici la produsele de baza. Nu s-a respectat.
· Intarirea disciplinei financiare a fost si anul trecut o Fata Morgana. In 2001 evazionistilor le-a mers mai bine chiar decat in anii anteriori. Statisticile Garzii Financiare arata ca evaziunea fiscala a cunoscut o crestere de 141% fata de anul 2000.
