Guvernul a stabilit normele metodologice de garantare a certificatelor de depozit acordate agricultorilor, iar solicitările de acreditare a silozurilor vor fi rezolvate în maximum zece zile, a declarat premierul Emil Boc. Guvernul a decis, în urmă cu o săptămână, garantarea certificatelor de depozit acordate agricultorilor.
Conform ordonanţei de Guvern, licenţa de depozit va fi acordată pe baza unei analize efectuată de o comisie compusă din 15 membri, reprezentanţi ai ministerului de resort, asociaţiilor profesionale şi/sau operatorilor economici cu activitate în domeniul producţiei, depozitării şi comercializării seminţelor de consum, ai burselor de mărfuri, ai Federaţiei Patronale din Industria Alimentară şi ai Comisiei Naţionale de Gradare a Seminţelor de Consum.
Disponibilităţile financiare ale schemei de garantare a certificatelor de depozit sunt constituite din suma de 42 milioane lei alocată de la bugetul de stat, cote plătite de depozitarii licenţiaţi, reprezentând 0,5 % din valoarea seminţelor de consum depozitate, dobânzi încasate la depozitele constituite de Fond.
Banii Fondului de Garantare a Creditului Rural, capitalizat de Guvern cu 42 milioane lei (aproximativ 10 milioane euro) pentru garantarea certificatelor de depozit acordate agricultorilor, vor fi investiţi în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor şi depozite bancare.
Fermierii pot astfel depozita grâul, fără să fie nevoie să îl vândă, urmând ca pe baza certificatului de depozit, asigurat de Fondul de Garantare a Creditului Agricol, să poată beneficia de un împrumut bancar garantat de stat.
Potrivit ministrului Agriculturii, împrumutul ar putea reprezenta 70-80% din valoarea certificatului de depozit. Sistemul de garantare a certificatelor de dezpozit va fi aplicat până la 31 decembrie 2012.
SURSA: Mediafax