Actele de stare civilă vor fi eliberate și digital, la cerere, din 8 mai pentru anumiți români. Totul face parte din “Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”. Cine sunt românii care vor putea primi actele în format digital?
Actele de stare civilă, eliberate digital din data de 8 mai
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că românii din mai multe municipii pot obține mai multe documente importante în format digital. Concret, este vorba despre documente precum certificatul de naștere și de deces.
Românii care le vor putea primi la cerere sunt cei care locuiesc în municipiile:
- Cluj-Napoca
- Constanța
- Slobozia
- Iași
- Deva
- Sibiu
- Timișoara
- și județul Ilfov
Cetățenii din zonele de mai sus vor putea solicita documentele digitale începând de miercuri, 8 mai.
Prin această modificare, procesul de înregistrare a evenimentelor vitale precum nașterea și decesul va trece la un format digital. Procesul va fi gestionat de către ofițerul de stare civilă.
Totul face parte din “Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, anunță MAI. Acest sistem este o inițiată la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului Ilfov, prin înregistrarea în format digital a deceselor și nașterilor.
Extinderea programului se va realiza din 10 mai
La data de 10 mai 2024, este planificată o nouă fază de extindere a S.I.I.E.A.S.C., care va implica includerea unor unități administrative-teritoriale din județele:
- Cluj
- Constanța
- Hunedoara
- Ialomița
- Iași
- Sibiu
- și Timiș
Implementarea la nivel național a Sistemului Informatic va fi realizată în mai multe etape și se preconizează că va fi finalizată până la data de 24 septembrie 2024.
SIIEASC a fost cofinanțat de Uniunea Europeană
Ministerul Afacerilor Interne și partenerii săi, inclusiv Autoritatea pentru Digitalizarea României și Ministerul Dezvoltării, au implementat proiectul SIIEASC, finanțat de UE, pentru modernizarea procesului de emitere a actelor de stare civilă.
MIPE, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, a fost un partener esențial în implementarea proiectului.
Proiectul a avut o valoare totală de 184.920.864,06 lei cu TVA inclus, din care 155.964.263,64 lei au provenit ca finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operațional Competitivitate (POC).
De asemenea, 28.952.894,61 lei au provenit ca finanțare nerambursabilă din bugetul național, iar 3.705,81 lei au reprezentat cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.
Scopul general al proiectului a fost să faciliteze procesul de digitalizare în administrația publică, prin modernizarea sistemului de depunere a cererilor și eliberarea documentelor de stare civilă. De asemenea, proiectul a urmărit să ofere suportul necesar pentru dezvoltarea și accesarea serviciilor electronice bazate pe informații de stare civilă pentru cele patru evenimente de viață principale: naștere, căsătorie, divorț și deces, conform Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, republicată.
Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă constă din cinci platforme interoperabile, cu scopul de a furniza servicii digitale legate de înregistrarea sau, după caz, atestarea evenimentelor de viață, cum ar fi nașterea, căsătoria, divorțul și decesul.
”Infrastructura S.I.I.E.A.S.C., integrează o platformă dedicată desfășurării activității tuturor ofițerilor de stare civilă din România, o platformă dedicată cetățeanului, platforma instituțiilor publice partenere – prin intermediul căreia va fi asigurată interoperabilitatea cu administrația publică, și o componentă în care se regăsește o arhivă electronică în care sunt stocate peste 68,5 milioane de acte de stare civilă digitizate, cuprinzând informații din ultimii 100 de ani, mai exact, începând cu luna ianuarie 1921”, arată MAI.