'Mulţumesc acţionarilor, în numele Consiliului de Administraţie, pentru încrederea acordată prin aprobarea fuziunii Volksbank România cu Banca Transilvania. De asemenea, mulţumesc managementului celor două bănci şi echipei mixte direct implicate în etapa de integrare pentru efortul pe care îl depun în această perioadă. Ne respectăm angajamentele făcute odată cu anunţarea achiziţiei, avem în continuare o abordare responsabilă şi mizăm pe punctele forte ale BT şi VBRO pentru a deveni cea mai bună bancă pentru clienţi', a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.
Integrarea Volksbank România în Banca Transilvania a început în luna aprilie a.c. şi se va încheia în 31 decembrie a.c., iar toate etapele de până acum încadrându-se în termenele stabilite, programul find organizat pe 25 de proiecte în domenii principale, cu echipe mixte, formate din angajaţi ai BT şi VBRO.
Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business precum Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 6.000 de angajaţi, 550 de sedii şi 1,92 de milioane de clienţi activi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială. AGERPRES