Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins, marţi, contestaţiile a doi acţionari minoritari ai Automobile Craiova (AUCS), Adrian Andrici şi Nicolae Ghiaur, privind procesul de retragere a acţionarilor derulat de către Ford Motor Company, acţionarul majoritar.
Comisia a aprobat în luna ianuarie începerea procedurii de retragere a acţionarilor la Automobile Craiova, demarată de Ford Motor Company, acţionarii minoritari urmând să primească 17,65 lei pentru fiecare acţiune deţinută. Preţul este similar cu cel din oferta de preluare şi depăşeşte cu aproape 7% ultima cotaţie de pe piaţa Rasdaq, de 16,5 lei, din 12 ianuarie 2009. Decizia a fost însă contestată de cei doi acţionari minoritari.
Andrici a susţinut că Ford putea să ceară retragerea minoritarilor decât dacă în urma ofertei de cumpărare ar fi achiziţionat mai mult de 90% din acţiunile vizate în oferta de cumpărare. Mai mult, în opinia petentului, exercitarea dreptului de a cere acţionarilor care nu au subscris în ofertă vânzarea acţiunilor deţinute de ei s-ar fi putut face numai dacă anterior ofertei de cumpărare, Ford ar fi deţinut nu mai mult de 95% din capitalul social, se arată în decizia CNVM.
Comisia dă dreptate celor de la Ford
Comisia arată, însă, că Ford deţinea înainte de începerea ofertei de preluare 96,73% din acţiunile Automobile Craiova, iar în urma derulării operaţiunii, participaţia a urcat la 97,06%, astfel că Ford avea dreptul să înceapă procedura de retragere a acţionarilor.
Pe de altă parte, Ghiaur a susţinut că procedura de squeeze-out este o „încălcare flagrantă a Constituţiei României şi a drepturilor omului”, anunţând că nu intenţionează să vândă acţiunile deţinute la Automobile Craiova.
Acţionarii minoritari primesc 17,65 lei pentru fiecare acţiune deţinută
Potrivit CNVM, practica judiciară a conchis că procedura de squeeze-out este una dictată în favoarea acţionarilor minoritari şi reprezintă o obligaţie de vânzare a acţiunilor în sarcina acţionarilor minoritari, corelativă dreptului acţionarului majoritar ofertant.
Legislaţiei pieţei de capital prevede că acţionarul care deţine mai mult de 95% din acţiunile unei societăţi are dreptul să ceară celorlalţi investitori să îi vândă titlurile pe care le au în portofoliu, înainte de delistarea firmei respective. Acţionarul trebuie să propună celorlalţi investitori un preţ echitabil, care este considerat preţul oferit în cadrul unei oferte de preluare sau de cumpărare.
Compania americană a derulat în perioada iulie-august 2009 o ofertă de preluare la Automobile Craiova, în vederea delistării acesteia. În oferta de preluare, Ford a plătit 17,65 lei/acţiune. Delistarea Automobile Craiova va fi intermediată de firma de brokeraj EFG Securities.
Automobile Craiova are un capital de 39,7 milioane lei, divizat în 18,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,1 lei. Titlurile societăţii au fost suspendate de la tranzacţionare pe 12 ianuarie, printr-o decizie a CNVM.
SURSA: Mediafax