Fondul Proprietatea a sărbătorit un an de la listarea la Bursa de Valori București. Fără fast și fără prea mult tam-tam, având în vedere că acțiunile au încheiat anul trecut cu o scădere de circa 30%, de la 0,6495 lei în prima zi de tranzacționare până la 0,427 lei în ultima ședință.
Acționarii Fondului nu sunt deloc bucuroși, iar foștii proprietari despăgubiți cu titluri FP sunt profund dezamăgiți. Lucru normal, din moment ce despăgubirea lor s-a înjumătățit la un an de la listare. Nici statul român nu are de ce să fie fericit (niciun reprezentant al statului nu a participat la eveniment), având în vedere că și-a epuizat rapid pachetul de 36% pe care îl mai avea la începutul anului trecut din cauza cotației reduse, care a obligat la oferirea a mai multor acțiuni foștilor proprietari.
În zona pozitivă a evoluției de anul trecut se află rezultatele, unde avem un profit net de 544 milioane lei, în creștere cu 19% față de 2010.  Fondul Proprietatea a fost și cea mai importantă companie de la BVB după lichiditate, în ciuda diminuării capitalizării de la 2,1 miliarde euro la listare până la circa 1,5 miliarde euro la finele anului.
Dar problemele pieței de capital românești sunt multe și diverse. Inclusiv ambasadorul SUA, Mark Gittenstein, prezent la evenimentul FP, a găsit de cuviință să adauge că „de prea multe ori profiturile companiilor de stat ajung în buzunarele unor persoane fizice”, lucru care poate fi combătut prin creșterea transparenței. „BVB reprezintă doar 11,9% din PIB-ul României, mult sub nivelul de 45% din Germania sau de 36% din Austria“, a declarat Mark Gittenstein, care a arătat astfel potențialul de creștere al pieței autohtone. De asemenea, statul trebuie să mai privatizeze o bună parte din cele 760 de companii pe care încă le deține.



„Totul este de vânzare“
De la începutul acestui an, cotația FP a crescut aproape neîntrerupt și a ajuns până la 0,478 lei pe acțiune. Aprecierea este pusă mai mult pe seama cumpărărilor efectuate de către investitori în vederea participării la dividende, în sumă mare anul acesta, datorită profitul obținut în 2011. Menținerea acestui trend depinde însă și de calmarea situa-ției din Europa (unde încă se dezbate pe marginea ajutorului pentru Grecia).
Majoritatea brokerilor au coborât oricum țintele pentru cotația FP, până la 0,6-0,7 lei pe acțiune, mult sub valoarea nominală de 1 leu. Dar, cum incertitudinea persistă, este greu de prezis cu exactitate ce se va întâmpla în continuare.
Indiferent de reușita statului de a lista pachete suplimentare ale Transgaz și Transelectrica sau a ofertei inițiale pentru Romgaz, managerii Fondului afirmă că vor face anumite vânzări ale titlurilor din portofoliu. „Am început procesul de vânzare anul trecut, iar, din punctul nostru de vedere, totul este de vânzare“, spune Greg Konieczny, managerul Fondului, care reafirmă că obiectul administratorului este creșterea valorii Fondului, nu menținerea anumitor titluri. Vânzare care este posibilă acum, controlul FP fiind în mâna acționarilor privați (40% fiind investitori străini), după ce statul român a rămas fără acțiuni.
Mini interviu
Capital: Situația în economiile din zona euro este foarte dificilă. Cât de mult credeți că va influența aceasta piața de capital din România, inclusiv listările pe care statul român le-a programat în 2012?
Mark Mobius: Situația din Europa nu este atât de rea pe cât se vede din exterior. Sunt convins că până la sfârșitul anului criza va fi rezolvată, iar zona euro, Uniunea Europeană și moneda euro vor fi mai puternice decât înainte. Grecia, spre exemplu, aparține UE, nu are cum să iasă din Uniune. Dar va trebui ca datoria ei publică să fie redusă pentru a fi sustenabilă. În ceea ce privește listările, pot spune că bani sunt foarte mulți în piețe, trebuie doar atrași.
Capital: Care este primul lucru ce trebuie rezolvat în zona euro pentru a soluționa criza?
Mark Mobius: Nicăieri în lume nu poți cheltui mai mult decât încasezi, inclusiv în SUA. Datoriile publice trebuie reduse peste tot, nu doar în Europa. Dificultăți au existat mereu, nu doar acum. Îmi amintesc și de vremea când Japonia era pe val, așa cum este acum China, iar americanii erau speriați că vor fi cumpărați cu totul (japonezii cumpărau foarte multe companii din SUA – n.red.). Și, ce s-a întâmplat? Zece ani mai târziu au vândut totul înapoi. E normal, banii trebuie să circule.
Capital: Pot avea succes listările propuse pentru anul acesta, luând în considerare eșecul Petrom de anul trecut?
Mark Mobius: Da, sigur că pot avea succes. Eșecul Petrom a venit din organizare, nu din faptul că societatea nu este atractivă. Investitorii trebuie atrași și prin discount, pe care îl poți condiționa prin păstrarea timp de un an a titlurilor. Și, așa cum noi am atras 500 de milioane de dolari în Fondul Proprietatea, pot fi atrași și pentru companiile din energie și utilități.
Capital: Va ajuta listarea companiilor nelistate la creșterea valorii acțiunilor Fondului?
Mark Mobius: Nu există nicio garanție că valoarea va crește după listarea tuturor companiilor. Dar transparența va crește, iar guvernanța corporativă va influența pozitiv managementul. Din experiența noastră, aceste lucruri duc și la majorarea cotației titlurilor Fondului. La fel și listarea pe o altă bursă, care nu ajută doar la creșterea lichidității.