Titlurile Allianz SE, care a anunţat în această dimineaţă că se va retrage de pe piaţa bursieră americană, sunt printre cele mai active la Bursa de la Frankfurt, fiind devansate doar de cele ale Siemens AG şi cele ale Munich RE.

La patru ore de la deschiderea Bursei de la Frankfurt, acţiunile Allianz înregistrau, de asemenea, o creştere de peste două procente, respectiv + 2,18%.

După ce ieri au închis la 83,13 euro, acţiunile Alllianz au deschis în creştere, cu o mică şi nesemnificativă scădere după primul sfert de oră de tranzacţionare. Nivelul maxim, de 84,98 euro a fost atins după aproape o oră de la deschidere moment în care a urmat o nouă perioadă de corecţie, trendul crescător fiind urmat însă după doar câteva minute.

Comparativ cu nivelul maxim atins în ultimele 52 de săptămâni, respectiv 105,89 euro, titlurile Allianz mai au de recuperat, proces care este în desfăşurare dacă ne raportăm la nivelul minim atins în acelaşi interval, de 45,22 euro.

În ceea ce priveşte evoluţia titlurilor Allianz la New York Stock Exchange acestea se află aproape de maximul anului. Astfel, la închiderea de ieri la Bursa de pe Wall Street, acţiunile Allianz au fost cotate la 24,99 dolari, faţă de un maxim de 25,76 dolari consemnat la data de 14 august. Ceşeterea este cu atât mai spectaculoasă dacă avem în vedere minimul anului, de 7,70 dolari înregistrat la 9 martie.

DETALII:
Evoluţia „la zi” a titlurilor Allianz la Bursa de la Frankfurt
Citeşte şi Allianz se retrage de pe Wall Street