Luni dimineaţă, indicele Euro STOXX Banks înregistra un declin de 1,5%, iar cele mai mari scăderi erau în rândul băncilor franceze. Astfel, Societe Generale, BNP Paribas şi Natixis se află printre băncile care înregistrau la bursă cel mai semnificativ declin, între 1,8 şi 3,6%, în timp ce băncile din Germania, inclusiv Commerzbank şi Deutsche Bank, înregistrau evoluţii mixte, între o creştere de 0,6% şi un declin de 0,6%.
S&P a retrogradat în 13 ianuarie ratingurile ‘AAA’ atribuite Franţei şi Austriei cu o treaptă, la ‘AA plus’, cu perspectivă negativă, şi a confirmat ratingurile unor ţări ca Germania, Belgia şi Olanda. De asemenea agenţia de evaluare financiară a revizuit în scădere ratingurile Italiei, Spaniei şi Ciprului cu două trepte şi a retrogradat Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă. Analiştii S&P au apreciat că decizia de a revizui în scădere ratingurile suverane de credit a nouă din cele 17 state membre ale zonei euro vine în urma creşterii dificultăţilor legate de criza datoriilor.
În opinia lui Michael Symonds, analist financiar la Daiwa, confirmarea ratingurilor Germaniei şi Olandei şi confirmarea probabilă a calificativelor acordate băncilor din aceste ţări înseamnă că ‘principalul risc la adresa băncilor franceze va veni din schimbarea relativă a percepţiei riscului de ţară al Franţei în ochii investitorilor şi a celor care au depozite’.
Luni, pieţele bursiere au reacţionat calm în urma deciziei Standard & Poor’s de a retrograda ratingurile unor state membre ale zonei euro. Bursa de la Londra a deschis, luni, în scădere cu 0,25%, indicele principal FTSE-100 ajungând la valoarea de 5.622,44 puncte, în timp ce la bursa de la Frankfurt indicele principal DAX 30 înregistra un declin de 0,37%, ajungând la valoarea de 6.120,40 puncte iar indicele principal CAC 40 al bursei de la Paris înregistra un recul de 0,24%, ajungând la valoarea de 3.174,33 puncte.
Şi bursa japoneză a închis, luni, în scădere cu 1,43%, iar indicele Shanghai Composite Index al bursei din China a înregistrat un declin de 1,71%, ajungând la valoarea de 2.206,19 puncte.