Comanda operatorului aerian irlandez este una dintre cele mai importante de care a beneficiat Boeing din 2018, înainte de interdicţia determinată de două accidente soldate cu 346 de morţi, conform agerpres.ro
Comanda este esenţială pentru eforturile Boeing
Deja Ryanair are o comandă de 135 de aeronave MAX 200 şi ar urma să primească primul model la începutul anului viitor.
Comanda este esenţială pentru eforturile Boeing de a reabilita modelul MAX, cel mai bine vândut înainte de accidentele care au determinat oprirea zborurilor, în martie 2019.
Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi-a dat luna trecută acordul preliminar pentru avioanele 737 MAX ale Boeing, deschizând calea pentru o aprobare a reluării zborurilor în ianuarie.
Comanda suplimentară de avioane va permite Ryanair să se extindă în următorii ani, în urma redresării călătoriilor, după colapsul provocat de pandemia de coronavirus.
Avioanele Boeing 737 MAX vor schimba cu adevărat regulile jocului şi vor permite companiei aeronautice să-şi majoreze capacitatea, în timp ce va reduce consumul de combustibil, a afirmat directorul general al Ryanair, Michael O’Leary. Acesta se aşteaptă ca vaccinurile anti-COVID-19 să majoreze traficul aerian aproape de nivelul normal până în vara lui 2021.
Anul acesta Boeing a pierdut sute de comenzi pentru modelul MAX, cedând din cota sa de piaţă rivalei Airbus SE.
În prezent, Ryanair are o flotă de peste 450 de aeronave. În 2019, Ryanair a transportat 152,4 milioane de pasageri, în creştere cu 9% faţă de 2018.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.
Ryanair a raportat pierderi de 226 milioane de euro în trimestrul trei din 2020
Pandemia de coronavirus a afectat grav companiile de transport aerian, Ryanair raportând primele pierderi din ultimii 30 de ani în sezonul de vară. Compania a anunțat că în trimestrul trei al anului în curs a avut pierderi de 226 milioane de euro, față de un profit de 910 milioane de euro avut în perioada similară a anului trecut.
Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când operatorul aerian irlandez raportează pierderi în sezonul de vară, dar un bilanţ mai solid decât se estima a atenuat declinul acţiunilor la bursă. Luni, titlurile Ryanair înregistrau un declin de 1%, în timp ce operatorul aerian low-cost easyJet şi International Airlines Group (proprietarul British Airways) înregistrau scăderi de peste 5%, după ce Guvernul britanic a adoptat un sistem cu trei niveluri privind restricţiile pentru zone locale.