Din valoarea totala de 67,7 miliarde lei, peste 38%, adica 25,9 miliarde lei, se datoreaza tranzactiilor raportate pe piata Deal. In data de 19 noiembrie s-au raportat cinci tranzactii cu 5,9 milioane actiuni Imsat Bucuresti, la preturi intre 1.700 si 1.910 lei/actiune, doua tranzactii cu 1,4 milioane actiuni Policolor realizate la 2.750 si 2.800 lei/actiune si doua tranzactii cu actiuni Rolast, la 730 lei/actiune.
In urma tranzactiilor de saptamana trecuta se observa interesul fondului Broadhurst Investments Ltd. pentru societatea Imsat Bucuresti, la care a fost raportat pe data de 20 noiembrie cu o detinerere de 11,97%. Probabil in scopul consolidarii pozitiei in societatea Policolor Bucuresti, fondul Romanian Reconstruction Capital a devenit actionar cu 6,72%. Capital SA, administrator al fondului Romanian Reconstruction Capital, a devenit recent si administrator al Romanian Investment Fund, fond ce detine 34,10% din actiunile PCL. In urma tranzactiilor din data de 19 noiembrie sunt asteptate noi modificari in cadrul structurii actionariatului.
Fata de inchiderea din data de 14 noiembrie, indicele BET, care monitorizeaza zece din societatile listate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, a pierdut 5,2 puncte (0,7%) ajungand la 735,44 puncte, iar indicele BET C a castigat 1,06 puncte (0,2%) urcand la 486,06 puncte. O evolutie mult mai buna a avut indicele Societatilor de Investitii Financiare, BET FI, care a crescut de la 2.787 la 2.888 puncte (3,7%); pe data de 20 noiembrie indicele a inregistrat valoarea de 2.947 puncte, care este maximul istoric.
Rezultatele inregistrate pe primele noua luni de societatile listate la bursa sunt in grafic, fara evolutii spectaculoase. Dintre cele 70 de societati listate, au fost analizate 68, intrucat pentru COS Targoviste si Nicolina Iasi nu au fost date disponibile. Dintre societatile analizate, numai 11 au inregistrat pierdere (pe primele noua luni), dintre care una la categoria I (Arctic Bucuresti). Marea majoritate a societatilor listate prezinta in continuare valori bune ale indicatorului PER: 28 au o valoare a acestui indicator mai mica decat patru si numai noua au PER peste 20.
Un alt indicator important este profitabilitatea societatilor listate (profit net pe cifra de afaceri). Numarul de societati cu o rentabilitate buna este, din pacate, destul de mic. Astfel, exista numai 12 societati cu o rentabilitate peste 20% (in principal cele din domeniul financiar) si 10 cu rentabilitate intre 10% si 20%; 35 de societati au o rentabilitate sub 10% (din care 11 sub 1,5%) si 11 societati au pierderi.
O evolutie foarte buna a pretului de tranzactionare s-a inregistrat pentru actiunile emise de Compa Sibiu, care s-au tranzactionat pe data de 21 noiembrie si la 1.430 lei; precedentul maxim de tranzactionare s-a inregistrat in 1998, pe 12 ianuarie si a fost de 1.460 lei/actiune. Pretul curent de tranzactionare este cu 56,2% mai mare decat media ultimelor 200 de sedinte de tranzactionare, dar se remarca o usoara scadere a volumului zilnic de actiuni tranzactionate: media ultimelor 10 sedinte este de 26.246 actiuni fata de 34.298 actiuni/sedinta, care este media ultimelor 200 sedinte. Societatea a obtinut, pe primele noua luni ale acestui an, un profit net de 23,6 miliarde lei, in crestere cu 169%, in termeni nominali, fata de valoarea corespunzatoare din 2000, la o cifra de afaceri de 475 miliarde lei fata de 339 miliarde lei in 2000. Valoarea contabila a unei actiuni era, la 30 septembrie, de 4.203 lei, iar profitul net pe actiune (EPS) de 318 lei.
Interesul in crestere pentru actiunile Impact Bucuresti, care inregistreaza o medie zilnica de 70.556 actiuni pentru ultimele 10 sedinte fata de 31.799 actiuni pentru ultimele 200 sedinte, a dus la aprecieri ale pretului de tranzactionare. Inchiderea curenta este in crestere cu 6,51% fata de pretul din 15 noiembrie.
In urma rezultatelor la 10 luni, actiunile SIF-urilor se mentin printre cele mai rentabile dintre titlurile cotate la BVB. Astfel, valoarea medie a indicatorului PER este de 3,2, fata de trei la sfarsitul lunii septembrie, iar pretul de tranzactionare este de 4,4 ori mai mic decat valoarea activului net unitar (VANU). Daca rata de alocare a dividendelor din profitul net este la nivelul mediei din ultimii patru ani, numai pe baza profitului aferent primelor 10 luni Societatile de Investitii Financiare pot acorda dividende intre 239 lei/actiune (Transilvania) si 339 lei/actiune (Moldova); pentru SIF Moldova s-a considerat constituirea unor provizioane de 100 lei/actiune.
Dupa evolutia relativ stabila a pretului pentru actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare din ultima luna, este de asteptat, pentru perioada urmatoare, intrarea pe un trend ascendent, cel putin din doua motive: achizitiile in vederea incasarii de dividende si speculatiile privind o majorare a capitalului social din surse proprii. La 30 septembrie BRD avea inregistrata in contul Prime legate de capital si rezerve o valoare de 3.403 miliarde lei fata de un capital social de 1.742 miliarde lei. Pe primele noua luni banca a realizat un profit net de 1.353 miliarde lei, in crestere in termeni nominali cu 41% fata de valoarea corespunzatoare din 2000, in timp ce veniturile totale au crescut de la 16.717 miliarde lei la 31.450 miliarde lei. Valoarea profitului net pe actiune era, la sfarsitul lui septembrie, de 3.883 lei, iar valoarea contabila a unei actiuni de 19.316 lei, fata de 15.848 lei la 31 decembrie 2000. La 30 septembrie raportul dintre valoarea contabila si pretul de tranzactionare era de 0,9, data la care pentru Banca Transilvania acest indicator era de 0,99. Si din punctul de vedere al raportului pret/castig (PER) actiunile Banca Transilvania erau mai rentabile decat BRD, avand un PER de 2,96, fata de 5,54 pentru BRD.
Actiunile BRD sunt pe cale de a se scumpi
29 noiembrie 2001, 12:00
Ultima modificare în 29 noiembrie 2001, 14:00
Din valoarea totala de 67,7 miliarde lei, peste 38%, adica 25,9 miliarde lei, se datoreaza tranzactiilor raportate pe piata Deal. In data de 19 noiembrie s-au raportat cinci tranzactii cu 5,9 milioane actiuni Imsat Bucuresti, la preturi intre 1.700 si 1.910 lei/actiune, doua tranzactii cu 1,4 milioane actiuni Policolor realizate la 2.750 si 2.800 lei/actiune si doua tranzactii cu actiuni Rolast, la 730 lei/actiune. In urma tranzactiilor de saptamana trecuta se observa interesul fondului Broadhur
Etichete: arhiva,
miliard
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook