La bursa de la Paris, acţiunile Carrefour SA au crescut cu 7,2%, la 14,15 euro, după ce retailerul francez a anunţat o scădere a veniturilor de doar 0,3%, la 21,7 miliarde de euro (26,6 miliarde de dolari) deoarece toate statele din Europa, excluzând Franţa, au înregistrat o performanţă "satisfăcătoare". Analiştii se aşteptau la venituri de 21,6 miliarde de euro.
Carrefour, care şi-a revizuit în scădere estimările privind profitul de cinci ori în ultimii doi ani, a amânat în martie planul de 1,5 miliarde de euro de transformare a unor magazine din Europa. Compania a redus preţurile, a preferat să-şi vândă mai mult propriile produse şi a creat posibilitatea comenzilor online.
Excluzând fluctuaţiile valutare, vânzările la magazinele deschise de un an sau mai mult, au scăzut cu 1,3% în trimestrul doi din 2012, a anunţat Carrefour. În America latină vânzările au crescut cu 6,9%, iar în Asia s-a înregistrat un avans de 14% deoarece Carrefour a deschis noi magazine în China.
Un oficial al Carrefour a confirmat ţinta de profit operaţional de 2,03-2,09 miliarde de euro pentru acest an, excluzând Grecia.
Directorul general al grupului francez de distribuţie Carrefour, George Plassat, i-a informat luna trecută pe acţionari că are nevoie de trei ani pentru a restructura compania, pe fondul deteriorării climatului economic.
George Plassat a mai spus că priorităţile sale sunt reducerea datoriei, examinarea posibilităţii ieşirii de pe unele pieţe şi reducerea costurilor totale.
Cu toate acestea, analiştii atrag atenţia asupra climatului economic dificil şi a expunerii puternice a Carrefour pe Europa de Sud, factorii care vor complica sarcina lui George Plassat. În iunie, Carrefour a anunţat că a decis să iasă de pe piaţa din Grecia şi că are de gând să achiziţioneze supermarketuri în Argentina.
Grupul Carrefour este cel mai mare distribuitor european şi cel de-al doilea la nivel mondial. Prezent în 32 de ţări din lume cu peste 9.500 magazine, grupul Carrefour numără aproximativ 471.000 de angajaţi. În România, grupul Carrefour operează opt magazine de proximitate, 25 hipermarketuri şi 52 supermarketuri.
Sursa: Agerpres