Acţiunile grupului Central European Media Enterprises (CME), proprietarul ProTV, au înregistrat o cădere de peste 30%, în doar o lună. Acţiunile listate la bursă ale CME au pierdut peste 10% în ultimele zile, dintre care aproape 6% sunt din ultima sesiune de tranzacţionare.
Pierderi masive: Au crescut de 4 ori! "Este inacceptabil"
Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a realizat un venit net trimestrial de 135,8 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut (140,1 milioane de dolari). Pierderea netă trimestrială s-a ridicat la 23,3 milioane de dolari, faţă de cele 32,6 milioane de dolari cât fusese în perioada similară a anului trecut.
Venitul net la 9 luni a fost de 453,1 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a lui 2012 când se ridicaseră la 518,7 milioane de dolari.
Pierderea netă la 9 luni a explodat la 173,3 milioane de dolari, faţă de cele 43,3 milioane de dolari, în primele 9 luni ale lui 2012.
Michael Del Nin, co-Chief Executive Officer a declarat că acest nivel de performanţă al companiei este inacceptabil şi că se fac eforturi pentru îmbunătăţirea rezultatelor companiei.
Mandatul lui Sârbu la cârma CME tocmai fusese prelungit până în 2016. Sârbu ar fi urmat să primească acelaşi salariu, de 1,8 milioane de dolari pe an.
„Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME”, se arăta în comunicatul CME.
Adrian Sârbu a declarat că este "mândru" că a făcut parte din CME pentru aproape 20 de ani şi că a contribuit la succesul neîntrerupt al companiei în această perioadă plină de provocări. "Este o organizaţie extraordinară, cu oameni foarte talentaţi. Sunt încrezător în succesul companiei şi în viitor. Misiunea mea la CME a fost îndeplinită", spune Sârbu, citat în comunicat.
După demisia lui Sârbu, alţi doi şefi au decis să plece
După demisia din august a lui Adrian Sârbu, Central European Media Enterprises Ltd. (CME) a anunţat că directorul financiar şi Vice-Preşedintele au decis să plece şi ei din companie.
Astfel, David Sach, Chief Financial Officer, va părăsi compania pe data de 29 octombrie a acestui an, iar în locul lui va prelua funcţia de Director Financiar interimar cel care i-a fost adjunct.
Anthony Chhoy, Vice-Preşedintele CME, cel care se ocupa de Strategie şi Operaţiuni, şi-a dat de asemenea demisia şi va pleca din companie pe data de 15 noiembrie.
Cele două demisii, atât a Directorului Financiar cât şi cea a Vice-Preşedintelui, vin la doar două luni după demisia lui Adrian Sârbu, care deţinea în CME atât funcţia de Director cât şi pe cea de Preşedinte.