Luni dimineaţă, acţiunile Danone înregistrau un avans de 1,9%, printre cele mai bune evoluţii în cadrul indicelui principal CAC-40 al Bursei de la Paris. Capitalizarea de piaţă a celui mai mare producător de iaurt pe plan global se ridică la aproximativ 45 de miliarde de euro.
New York Post, a anunţat, citând surse de pe piaţă, că „cineva ar urma să achiziţioneze Danone”. Alte surse au precizat că „Danone ar putea fi cumpărată de Kraft sau de Coca Cola iar Guvernul francez va permite tranzacţia”.
Un purtător de cuvânt al Danone, proprietarul brandurilor Actimel şi Activia, a declarat că firma nu comentează informaţiile din New York Post.
Benoit de Broissia, manager de fond la firma franceză Keren Finance, susţine că Danone este deseori menţionată ca ţintă de preluare ţinând cont de activitatea de consolidare din acest sector dar articolul din New York Post nu are prea multe detalii.
În mod tradiţional, guvernele franceze încearcă să prevină achiziţionare firmelor importante ale ţării de către rivalele străine.
Luna aceasta, Danone a anunţat că se aşteaptă la accelerarea vânzărilor în semestrul doi din acest an, după ce condiţiile dificile de pe piaţa lactatelor în Europa şi America de Nord au afectat afacerile companiei în trimestrul doi din 2017.
Grupul Danone a demarat investiţia în România în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni. Începând din 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 de milioane de consumatori
AGERPRES